RSS

Monthly Archives: December 2011

Bilantul sfarsitului de an

Se apropie noaptea dintre ani, noaptea cea mai alba, noaptea dorintelor. Inca de cand eram copil stiam ca daca la miezul noptii am sa imi pun o dorinta, aceasta se va implini. De-a lungul anilor, mi-am pus dorinte, unele s-au implinit, altele nu. Gandindu-ma la cele care nu s-au implinit, am realizat ca acum nu mai sunt valoroase, ca nu mi le mai doresc si ca de-a lungul timpului s-au implinit doar cele care mi-au adus binele in viata. Dumnezeu stie mai bine decat noi ce ne trebuie si ce nu, ce-i bine pentru noi si ce nu. Si am observat ca atunci cand o dorinta nu se implineste este pentru ca ceva mai bun ma astepta la cativa pasi de mine. Asa se intampla si cu voi!
E momentul bilantului, pentru cei mai multi, si al planurilor. De aceea multi dintre noi aleg sa fie tristi si sa priveasca peste gard, in ograda vecina, pentru a realiza cate le lipsesc.
Societatea ne-a transformat in alegaturi de cursa lunga dupa bucurii materiale, dupa produse de firma, dupa vacante exorbitant de scumpe, dupa tehnica de ultima generatie. Am uitat sa ne mai bucuram doar pentru ca existam, pentru ca suntem sanatosi, pentru ca ne avem unii pe altii sau pentru ca nu ne lipseste strictul necesar. 
In vremurile in care traim daca nu avem sarbatori in trend, mai bine nu le mai avem. Decat sa avem sarbatori fara un brad fashion, fara tinute in tendinte si fara accesorii pe masura si evident fara clubareala de rigoare mai bine ne lipsim. Mancare multa si aleasa pe spranceana (daca se poate), bautura fina, haine noi si de firma obligatoriu, coafuri moderne si un partener pe masura de bogat si de frumos, acestea sunt sarbatori de poveste pentru multi tineri din zilele noastre. 
Aceasta sete dupa a avea se cere satisfacuta compulsiv si in loc sa fie potolita devine din ce in ce mai greu de gestionat. 
Viata nu mai este facuta din momente care sa-ti taie respiratia, ci acum este facuta din valoarea materiala pe care o au bunurile pe care le detii si le etalezi in fata celorlati. Valorea ta nu mai consta in farmecul tau ca om, pur si simplu, deposedat de tot ce-ai acumulat material in viata, in comorile tale de care nu te poate deposeda nimeni.
Se spune ca fericirea sta in lucruri simple si credeti-ma nu este un cliseu. Intrebati-i pe ce care au foarte mult din ce va doriti si voi si veti fi surprinsi ca multi dintre ei sunt nefericiti. Eu nu spun ca este rau sa ai, sa detii, eu spun ca aceasta nevoie de a avea nu ar trebui sa fie prioritara nevoii de a fi. Si cand spun “a fi” ma refer strict la a fi om putred de bogat, sufleteste si spiritual. 
Asadar atunci cand va faceti bilatul si planurile pentru anul care vine, printre lucrurile materiale cu care doriti sa va cumparati fericirea in anul care vine, treceti si “lucruri” nepretuite. Care ar fi acelea? Propuneti-va sa radeti mai mult si sa va enervati mai rar; sa peteceti mai mult timp cu cei dragi; sa iubiti mai mult si sa urati mai putin sau deloc; sa fiti recunoscatori pentru tot ce aveti chiar daca vi se pare putin; sa va bucurati mai mult de natura; sa mancati mai putin dar mai sanatos; sa beti cu masura; sa credeti in visele voastre pentru ca intr-o zi vor deveni realitate; sa nu uitati ca dupa furtuna iese intotdeauna soarele; sa investiti in ceea ce este nepretuit.

Advertisements
 

Tags: , , , , ,

Sfaturi antidepresive pentru sarbatori!

Mult asteptatele sarbatori bat la usa. Mirosul de cozonac si de brad ne invita parca sa visam si sa credem cu tarie ca miracolele sunt posibile si, daca ne dorim ceva, vom primi de la Mos Craciun. Sarbatorile nu sunt doar motiv de bucurie, ci si de intristare. Atunci cand avem asteptari nerealiste, riscam sa ne lasam prada depresiei. Depresia de sarbatori este de scurta durata si poate aparea inainte sau in timpul vacantei/concediului.

Depresia din perioada sarbatorilor poate aparea ca urmare a stresului crescut, oboselii, asteptarilor nerealiste de la sine si de la ceilalti (sau de la sarbatori, in general), imposibilitatii de a fi alaturi de cei dragi etc.

Cum se manifesta?
Ca si simptome, se manifesta prin agitatie si anxietate, interes scazut pentru activitatile preferate anterior, modificari ale apetitului alimentar, sentimente de vinovatie, tulburari de somn, diminuarea capacitatii de concentrare.

Timpul petrecut razand este timpul petrecut cu zeii

Pentru a evita insa depresia din ce in ce mai prezenta in aceasta perioada, v-am pregatit cateva sfaturi:

  • Nu incercati sa umpleti golul interior cu mancare! Adesea, cand va simtiti tristi si nefericiti, incercati sa umpleti acel gol cu mancare sau cu ceva dulce. Nimic mai gresit! El ramane tot acolo, impreuna cu kilogramele in plus sau cu o indigestie neplacuta. Daca, totusi, va este greu sa va abtineti, alegeti gustari care amelioreaza simptomele depresiei, cum ar fi carnea de curcan, branza, pestele, alunele, migdalele, dar cu moderatie. Acestea ajuta la producerea de serotonina, hormon util in astfel de perioade.
  • Fiti realisti si bucurati-va de ceea ce aveti! Este adevarat ca ar fi fost frumos sa fiti cu persoana iubita, sa aveti familia alaturi, sa aveti prieteni sau bani pentru cadouri etc. Din pacate, nu aveti chiar tot ce va doriti, insa acesta nu trebuie sa fie un motiv de tristete. Dimpotriva! Concentrati-va atentia pe ceea ce aveti, chiar daca (poate) vi se pare prea putin sau ca nu ar reprezenta nimic. Intotdeauna putinul pe care il aveti este substantial pentru altcineva!
  • Nu va izolati! De multe ori, persoanele care nu au/mai au familia, prietenii sau persoana iubita aproape prefera sa se izoleze, traind cu senzatia ca sarbatorile se petrec doar in familie. Nu exista astfel de reguli. Sarbatorile se petrec alaturi de cei dragi sau de persoanele cu care va simtiti bine.
  • Renuntati la tipare! Multi dintre voi devin tristi si nefericiti doar pentru ca sarbatorile lor sunt altfel. Exista tipare adanc inradacinate, potrivit carora sarbatorile sunt frumoase doar daca se petrec intr-un anumit fel. Acestea sunt doar conditionari, asteptari in lipsa carora avem falsa impresie ca nu ne mai putem bucura. In fiecare an poate fi altfel, dumneavoastra alegeti.
  • Radeti cat mai mult! Un proverb japonez spune ca „timpul petrecut razand este timpul petrecut cu zeii”. Alegeti sa petreceti cat mai mult timp in compania „zeilor”! Mai mult, rasul este extrem de benefic pentru sanatatea fizica, psihica si spirituala.

Articol aparut in revista Farmacia Ta

 

Tags: , , , , ,

 
%d bloggers like this: