RSS

Monthly Archives: November 2013

Despre coincidente si alte intamplari

Dex-ul spune despre coincidenta ca este potrivirea intamplatoare a doua lucruri,evenimente, fapte etc.
Tocmai de aceea nu cred in coincidente. Pentru ca eu cred ca nimic pe lumea aceasta nu este intamplator, toate se intampla dintr-un motiv si cu un scop. Nimic nu este asa cum pare, la voia intamplarii. Nimic nu se potriveste intamplator.

Cred ca ne aflam mereu in locul in care trebuie si cand trebuie, desi uneori poate parea ca am fi in locul nepotrivit si la momentul nepotrivit. Nu este asa.Doar pare. Chiar si atunci cand ajungem undeva din greseala, nu este nicio eroare, nu este un act ratat, este ce trebuie sa fie. Atunci, acolo.coincidente

Cred ca toti oamenii cu care interactionam sunt acolo fie pentru ca  in locuri unde ne vom intalni viitori buni prieteni, viitori parteneri de viata sau doar iubiri de-o vara. Dar si probleme si oportunitati menite sa ne dezvolte.Toate fac parte din calatoria noi avem un rol in viata lor, fie pentru ca ei au un rol in viata noastra. Uneori nu realizam acest lucru decat mai tarziu, sau poate niciodata. Insa nicio intalnire nu ramane fara urme. Uneori intalnim oameni care ne ajuta sa luam decizii pe care le taraganam de mult, alteori intalnim oameni care fac sa ne punem intrebari ce ne vor schimba cursul vietii. Oameni care ne vor invata sa iubim, sa uram,sa avem rabdare, sa intelegem, sa regretam, sa visam, sa suferim, sa radem sau sa plangem. Alteori intalnim oameni care ne vor ajuta sa iesim dintr-un blocaj si sa mergem mai departe. In orice caz nicio intalnire nu va fi intamplatoare.

Uneori ajungem acolo unde vroiam, alteori pasii si viata ne poartanoastra, si cele bune si cele mai putin bune.

Din nefericire uneori trebuie sa ne luam si la revedere. Atunci cand rolul nostru se incheie este timpul sa ne vedem de drum.Fie ca este vorba despre o prietenie, o relatie sau un job  unele legaturi nu sunt pentru totdeauna. Binenteles ca nu este intotdeauna usor si nici simplu, insa trebuie sa intelegem ca oricat de tare ne-am impotrivi cursului firesc, nu vom avea castig de cauza. Altcineva are nevoie de noi in alta parte.

Cand vorbim despre dragoste, nicio intalnire nu este intamplatoare.Si nici despartirile nu sunt. Nu toate relatiile dureaza, mai ales cele din care trebuie sa invatam ceva.
Insa sunt si despartiri ce nu sunt pentru totdeauna ci doar pentru o vreme. Ne reintalnim “intamplator” la momentul potrivit, cand suntem transformati si pregatiti pentru un nou capitol din viata, mai mult sau mai putin important.
Alteori sunt despartiri definitive ce lasa urme. Urme ce ne vor ajuta sa facem ordine in viata noastra si sa incepem alte relatii.

Intotdeauna vom primi un raspuns la intrebarile care ne framanta insa nu intotdeauna vom fi pregatiti sa il descifram si-atunci preferam sa credem ca ceea ce tocmai s-a intamplat, a fost o simpla coincidenta. Si-apoi viata nu este asa complicata cand alegi sa crezi ca totul e o intamplare.
Ca si faptul ca tocmai acum ai citit despre concidente.

Sursa foto

 

Tags: ,

De ce accepta o femeie sa fie batuta?

Un studiu arata ca in ultimii 5 ani, cel putin 300 de femei au murit ca urmare a violentei domestice. O fi mult, o fi putin?
Eu cred ca este prea mult.Si o singura victima e mult cand te gandesti ca barbatul pe care il iubea i-a luat viata. De unde acest drept de a lovi o alta fiinta?
S-au tot facut campanii de informare pentru femei, s-au construit adaposturi, sunt psihologi si avocati care le intind o mana de ajutor femeilor abuzate de catre parteneri. Si cu toate acestea, inca multe femei prefera sa ramana in infernul pe care il traiesc. Unele dintre ele nu vor apuca anul viitor. Sigur ca este revoltator! Sigur ca te intrebi “de ce aleg sa ramana?” dincolo de toate scuzele.

Sigur ca bine ar fi sa nu intrati in relatii cu un partener cu potential agresiv dar daca va treziti intr-o astfel de relatie, prima palma ar trebui sa fie si ultima. Chiar daca il iubiti peste masura, chiar daca isi cere scuze, chiar daca spune ca l-ati provocat, chiar daca si mama voastra o mai incasa, chiar daca orice. Nimic, absolut nimic nu justifica violenta.  Cu atat mai putin cand vine din partea cuiva care sustine ca va iubeste.
Si totusi, ce determina o femeie sa nu plece? De ce ramane?Violenta-in-familie

Femeia care ramane in relatie cu un partener agresiv apartine unei tipologii anume. Provine dintr-o familie unde educatia s-a facut cu nuiaua de catre parinti restrictivi sau autoritari. Asa ca nimic nou sub soare.Acasa bataie, aici bataie.Ceva normal, asa e viata. Asa ca accepta.
De aceea, dragi parinti, nu va loviti copiii! Vor creste si vor lovi la randul lor sau vor accepta bataia ca facand parte din viata.
Sau dimpotriva, femeia victima provine dintr-o familie hiperprotectoare. Si un barbat agresiv se dovedeste a fi foarte protector la inceput si dispus sa-i satisfaca toate nevoile si dorintele. Pe parcurs apare si violenta. Binenteles ca momentele agresive alterneaza cu cele de mare dragoste.

Femeia care accepta violenta nu mai are incredere in ea.Nu mai crede ca ar putea sa plece, sa-l paraseasca pe agresor. I s-a repetat atat de des si atat de mult ca nu poate, ca nu e capabila, ca e proasta incat a ajuns sa creada si ea. Si cum ar putea sa fie altfel, cand el se ocupa de tot, pentru ca ea sa nu-si bata capul.
Si incet, incet o distanteaza de familie si prieteni, poate chiar si de job. Iar toata aceasta grija va duce la izolarea femeii si la construirea unei nesigurante ce o va tine prizoniera in acea relatie.

Femeii agresate ii este frica sa-l pasareasca pe agresor. Atat de frica inca se simte paralizata numai la  gandul ca ar putea sa plece.Ii este teama pentru viata ei si a copiilor, daca acestia exista. Si aceasta pentru ca i s-a repetat suficient de des ca va muri daca incearca sa plece.
Probabil pentru cineva din afara aceste amenintari nu par demne de luat in seama,insa pentru o femeie cu o stima de sine scazuta, fara incredere in ea, fara un venit lunar,fara un loc unde sa mearga sunt foarte reale. O femeie terorizata stie ca nimeni nu o poate pazi 24 din 24 de furia barbatului care o va cauta, daca il paraseste. Si asta pentru ca legea e mult prea permisiva cu batausii.

Nu mi se pare normal ca o femeie abuzata sa fie nevoita sa-si paraseasca casa pentru a scapa de agresor. Asta inseamna sa treaca printr-o alta trauma. Sa-si paraseasca locuinta si sa mearga intr-un adapost social, unde nu va putea ramane prea mult timp. De ce nu este alungat agresorul?

De multe ori societatea spune ca aceste femei sunt proaste pentru ca accepta sa fie maltratate si ca isi merita soarta. Alteori,daca femeia se plange, familia de origine o sfatuieste sa stea sa indure ca asta e casnicia, altul mai bun nu o sa gaseasca. Sau si mai rau, este sfatuita sa nu il mai provoace.
Si uite asa, femeie prefera sa taca si sa indure pentru ca ii este rusine sa mai spuna ceva. Si indura pana este prea tarziu.

In mod absolut eronat inca se mai crede ca:
– violenta se asociaza cu saracia, lipsa de educatie, consumul de alcool sau droguri, boala psihica.
– unele femei merita sa fie batute pentru ca isi provoaca partenerii
– femeia trebuie “pusa la punct” din cand in cand
– femeia este proprietatea barbatului, mai ales dupa casatorie

Sursa foto

 

Tags: , , ,

Romanul e tare fudul

Nu scriu intamplator acest post. Tocmai pentru ca se apropie ziua noastra, a romanilor, vreau sa cred si sa sper intr-o Romanie mai buna. Si cred ca acest fapt nu va fi posibil daca oamenii nu se vor schimba. Daca nu isi vor schimba mentalitatea si atitudinea fata de tara si valori.
Romanii sunt tare mandri.Acest lucru nu ar fi unul rau, numai ca sunt mandri in chestiunile care tin de aparente, de imagine.
Romanii nu imbraca orice, nu mananca orice si nu muncesc orice. Poate doar in strainatate unde nu-i cunoaste nimeni.

Este adevarat ca salariile sunt de mizerie, uneori, dar nici nu o sa pot intelege un tanar care nu are nici un fel de pregatire si experienta dar refuza sa munceasca orice pentru 800 sau 1000 lei. Prefera sa stea acasa. Poate apare ceva mai bun, mai tarziu. Si pentru unii, asa se scurg anii. Binenteles ca un job stabil, la stat daca se poate, unde sa nu faca nimic pe ceva banuti, nu ar fi de refuzat. Sau macar intr-un loc unde se pot rotunji veniturile, daca tot e mic salariul.

O alta fudulie a romanilor este sa lase bacsis la supermarket. In alte tari nu exista aceasta sfiala in a lua si ultimul cent. Numai romanul, care se plange ca-i sarac, nu se mai uita la un pol, doi. El face banul, nu banul il face pe el.

In Romania nu te poti deplasa cu orice masina. Musai trebuie un bolid cu  ceva cai putere. Sa fie o marca de renume. Faptul ca nu-ti mai raman bani pentru impozite, benzina si inspectiile anuale sunt aspecte mai putin importante. Imaginea este ceea ce conteaza. Mai comic este ca unii si-au vandut pamanturile sa-si cumpere limuzine de lux pe care nu le pot intretine, evident.
La fel se intampla si cu casele.

Casa romanului trebuie sa fie cat mai mare si musai cu gradina in fata. Acolo va sta vara, dar si iarna, la gratare cu prietenii. Sa se vada prosperitatea, altfel ce rost mai are toata truda, daca nu te invidiaza nimeni?

Hainele sunt concepute pentru a te lauda cu ele, nu pentru a-ti acoperi trupul.Daca nu e de firma, degeaba este de calitate. Sau macar sa fie o copie, dar sa fie o copie de firma. Altfel e degeaba.

Clubul e frate cu romanul. Dar nu oricum. Nu poti merge in club daca nu urmeaza sa postezi dovezile pe retelele de socializare. Pai are vreun rost sa te mai distrezi cu bautura multa si cheltuiala pana la ziua daca nu afla si ceilalti?

Am uitat de tehnica. Tocmai de asta? In Romania si copiii au smartphone, de tableta si laptop nu mai vorbesc. Ba chiar parintii sunt mandrii ca odrasla domina tehnica mai ceva ca un om mare. Ma intreb cum poate un parinte sa se laude cu performantele copilului  de 2 ani, in materie de jocuri pe calculator? Sigur e ceva ce-mi scapa mie.

Nu generalizez, nu toti romanii sunt asa, dar sunt din ce in ce mai multi. Poate si din cauza ca genul acesta de oameni iese mereu in fata si se remarca.
E drept ca nivelul de trai este scazut dar cred ca daca am cheltui cu mai multa intelepciune, am trai mai mult si mai bine. Insa probabil ca multi se gandesc ca decat cioara o viata, mai bine vultur o zi!

 
2 Comments

Posted by on 21 November 2013 in Din viata

 

Copiii vin cand vor ei

Nu, nu m-am tampit, sau tocmai pentru ca scriu despre copii este o dovada ca asa este? Glumeam evident 🙂
Aseara, la tv, o mama foarte tanara a spus ceva tare frumos, referindu-se la copiii ei “cu ce drept imi poate lua sotul meu ceva ce mi-a daruit Dumnezeu”?
Nu stiu cum vi se pare voua, dar mie mi-a ramas in minte si m-a dus cu gandul ceva mai departe.
Intr-adevar copiii sunt un dar. Un dar ce vine cand trebuie si nu cand vrem noi.
Uneori vine exact cand suntem pregatiti, alteori cand suntem in cel mai nepotrivit moment al vietii. Sau cel putin asa credem noi.
Nu cred in copiii care salveaza relatii si mi se pare o mare greseala sa faci un copil cand relatia scartie sau cand te-ai plictisit si vrei sa treci la next level. Cred ca un copil poate pune la mare incercare o relatie care avea ceva probleme inainte.
Am cunoscut cupluri disperate care, desi isi doreau foarte mult, nu reuseau sa aiba copii. Am cunoscut femei care, chiar si in lipsa unui partener, isi doreau cu ardoare un copil. Nu am nimic cu mamele singure, dar cred cu tarie ca unui copil ii trebuie si mama si tata. Nu fac referire la mamele care isi cresc copiii singure pentru ca a fost necesar sa se separe de partener. In viata nu ne ies toate cum am vrea. Dar nu cred ca avem dreptul sa decidem din start ca piticului nostru nu-i trebuie tata.

Revenind, am cunoscut femei care aveau un plan foarte clar de viata, cariera, casa, poate si-o masina si apoi un copil. Insa dupa ce bifau tot si venea momentul copilului, nu intelegeau de ce acesta nu apare.Cu atat mai tare cu cat ele erau obisnuite sa fie nr 1 in tot ce-si propuneau.
Insa eu cred ca, copiii vin cand vor ei si ca ne sunt oferiti intai ca un dar. Un dar in care trebuie sa investim pentru a le fi de ajutor. Eu sunt de acord cu Osho care spunea ca, desi copiii vin pe lume prin intermediul nostru, ei nu ne apartin.
Si mai cred si teoria care sustine ca, copiii isi aleg parintii. Cu atat mai mult cu cat unei amice, fiul ei de 5 ani, i-a povestit ca el a ales-o sa-i fie mama 🙂

Cred ca functie de misiunea pe care o are pe pamant, copilul isi va alege parintii. Pentru ca eu cred ca suntem aici nu doar sa mancam, sa ne inmultim si sa asteptam pensia. Cred ca suntem aici sa lasam ceva in urma noastra.

Asa ca dupa parerea mea, nu foarte avizata poate, nu disperati daca inca nu aveti copii. Daca va doriti, vor veni. Poate vor veni si daca nu va doriti. Pentru ca, copiii vin cand vor ei si la cine vor ei.

 

Marile potentiale iubiri

Se intampla sa aud in jurul meu vorbindu-se cu nostalgie despre marile iubiri. Trecute, apuse dar neingropate. Ca poate, cine stie, timpul va trece si ea, iubirea, se va relua de unde a ramas.
Fiecare dintre noi, se pare, a intalnit la un moment dat o iubire ce-a fost sa fie imposibila. Dar daca era sa fie posibila, ar fi fost o poveste tare frumoasa.
Pai tocmai de aceea parea ca ar fi putut sa fie cea mai cea, pentru ca fuse imposibila si nu s-a consumat. De obicei aceste povesti par rupte din cartile cu final de tipul “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Dar dati-mi voie sa va spulber visul si sa va spun ca nu este asa. Sau poate, rar este asa.
Pana si in aceste povesti, ea are o zi proasta si nu mai este asa mieroasa cu el, iar el, nervos fiind, isi descarca frustrarile in calea ei.Pentru ca suntem oameni chiar si cand traim povesti de dragoste. Pentru ca nu cunosti pe cineva pana nu traiesti o vreme cu el, sub acelasi acoperis. Si nu-l cunosti cu adevarat decat dupa ce vezi cum reactioneaza la greu si la bine, la boala si saracie, la nervi si bucurie.
Cu totii avem si parti urate si zile proaste. Asa ca, ma-ntreb, marea potentiala iubire ar fi trecut intacta de marile descoperiri?
Sta in natura noastra sa ne dorim ce nu avem si sa credem ca “dincolo era mai bine”. Cu cat este mai imposibila o poveste care a inceput frumos, cu atat ni se va parea ca ar fi fost “aceea” pe care o asteptam. Si-apoi tocmai faptul ca nu se consuma o face mai savuroasa si pasionala. Si ce invatam noi inca de mici? Ca aceea e iubirea ce ne trebuie. Aceea care are pasiune, un strop de mister, care se joaca cu noi si nu arata clar ce vrea.
Si uite asa, cu ochii dupa un anume ambalaj, pierdem din vedere esentialul. Pana la urma, orice poveste poate fi o mare iubire si ce parea a fi marea iubire, nu a fost decat o poveste. Depinde doar de noi ce alegem sa facem cu ceea ce intalnim.

 
 

Se tampesc femeile cand devin mame?

Dragi prietene si voi, cei care ma cunoasteti, sa-mi spuneti daca este adevarat. Personal nu cred, dar poate sunt doar subiectiva.
Am citit zilele trecute un articol scris de o domnita care afirma ca femeile s-ar tampi dupa ce devin mame. Fiind proaspata mamica, am inceput sa ma gandesc daca este asa.
Nu cred ca femeile renunta cu greu la cariera si fac un copil de dragul barbatului ce doreste sa devina tata. Nu zic ca nu exista si astfel de femei, dar cred ca sunt foarte multe femeile care renunta de buna voie si nesilite de nimeni la cariera, pentru o vreme, din dorinta de a deveni mame. Si nu doar pentru a o bifa si pe asta.
Mai cred ca inca exista femei care isi doresc mai mult de la viata. Mai mult decat sa-si satisfaca nevoile si dorintele egoiste, mai mult decat sa urce pe scara sociala, mai mult decat haine si pantofi de firma, mai mult decat petreceri pana dimineata si vacante nesfarsite langa un milionar. Inca mai cred ca exista si femei care isi doresc sa aduca o viata pe lume, care isi doresc sa-si sacrifice placerile imediate pentru a creste frumos si curat un copil.
Probabil o sa spuneti ca si copilul se naste dintr-o dorinta.Si asa este, insa eu cred ca, copiii nu vin pe lume pentru a ne tine noua de urat la batranete  si vin pentru a trai viata lor. Noi doar ii pregatim cum stim mai bine pentru viata lor.

Nu cred ca femeile arata rau dupa nastere, ca sunt grase, ca au celulita si asta ii face pe barbati sa misune cu ochii dupa altele.
Cred insa ca barbatii care fac asta, oricum o faceau si inainte si ar face-o oricum. Nu pentru ca femeia lor are, pentru o vreme, un corp de mama. Si-apoi nu exista pe lume nimic mai important decat goana dupa un trup de sirena?
Si mai cred ca cele care se neglijeaza dupa ce devin mame, se neglijau si inainte. Nu contest faptul ca timpul liber nu mai este acelasi, dar nu am auzit nicio femeie care lucreaza intr-o multinationala ca nu ar avea timp sa se ingrijeasca.

Observ ca ne daruim cu ardoare timpul pentru a ne construi o cariera, dar cand vine vorba despre copii, lucrurile nu mai stau la fel. Nu ma intelegeti gresit, nu militez pentru a ne inmulti in nestire. Nici gand. Si nici nu cred ca toate femeile pot fi mame. Unele pot fi doar mame biologice, dar a fi mama inseamna mult mai mult de atat.

Nu cred ca mamele vorbesc doar despre “cacuta”, “papita” si colici, poate doar cu alte mamici sau numai daca sunt intrebate. Femeile raman femei si dupa ce devin mame. Femei cu aceleasi dorinte, nevoi, vise si asteptari.
Recunosc ca inainte de a deveni mama, imi era teama ca viata mea se va schimba si nu voi mai putea sa ma bucur decat de copilul meu. Dar nu este deloc asa.Viata mea a devenit mai frumoasa si mai plina de energie, de culoare, de veselie si de responsabilitati. In rest inca imi doresc sa fiu si sa fac si altceva in afara de a fi mama. Mamicia nu ne ia mintile.

Nu ma astept ca cele care nu sunt mame sa ma creada pe cuvant.Probabil nici eu nu as fi crezut inainte. Dar timpul stie cum sa ne raspunda la toate intrebarile si sa ne rezolve toate dilemele.

 
5 Comments

Posted by on 12 November 2013 in Psihologia familiei

 
 
%d bloggers like this: