RSS

Category Archives: Psihologie individuala

De ce îi iertăm, când îi iertăm?

Probabil că fiecăruia i s-a întâmplat, măcar o dată-n viață să fie înșelat și trădat în amor. Cine nu a trecut prin așa ceva, fie nu a simțit sau nu l-a prins pe trădător; fie a ieșit din relatie înainte să se petreacă grozăvia; fie este pur si simplu un norocos.

Dar să revenim la cei mai puțin norocoși, la cei care-si prind partenerul cu mâța-n sac. Ce facem în acest caz?
Îl iertăm sau nu-l iertăm pe infidel?
Cei mai mulți vor judeca acum la rece și vor spune că nu ar ierta. În fața unei asemenea situații, implicat fiind, poate altfel ar sta lucrurile. Cu siguranță, iertarea e dependentă de o mulțime de factori, așa că nu ieșiți încă in față să aruncați cu pietre.
Binenteles mai sunt și cei care vor să ierte dar nu pot uita. Iar asta înseamnă că îl vor tortura pe infidel până când relația se va duce pe apa sâmbetei.

Însă există și oameni care pot ierta. E minunat să ierti și e chiar recomandat dacă vrei să trăiești cu sufletul împăcat, dar să ierți infidelitatea? Iată că se poate!
De ce am face asta? Sigur, fiecare are motivele lui si argumente solide.
Cred, însă, că dincolo de motivele declarate, mai există si altele. Poate că nici nu suntem conștienți de ele.
Cred că atunci când iertăm o facem în primul rând pentru noi. Pentru că avem nevoie de asta.
Avem nevoie să recunoască că a greșit. Avem nevoie să auzim cât de rău îi pare și cât de mult regretă.
Avem nevoie să auzim că are nevoie de noi, că s-a înșelat căutând în altă parte. Că nicăieri nu se mai simte ca în brațele noastre.
Avem nevoie să auzim că se căiește și că a descoperit că nu poate trăi fără noi, că s-ar întoarce iar si iar pentru că doar lângă noi îi este bine.
Avem nevoie de toate acestea pentru a ni se confirma că suntem de neinlocuit, unici și singurii capabili să oferim fericire. Avem nevoie să știm că suntem speciali și că aceasta este o garanție că nu vom fi părăsiți. Că vom fi mereu iubiți. De toată lumea, dar mai ales de cei care ne rănesc.

Însă există oare garanții în relații? Nu prea există nici în afaceri, decât la modul teoretic, darămite în amor.
O dată iertat, există vreo garanție că te va iubi, aprecia, respecta mai mult? Există vreo garanție că infidelitatea nu se va mai repeta? Sau că relația va fi mai bună sau, dacă nu, măcar la fel?
Actul iertarii, in sine, probabil, ne face să ne simțim bine dar cum vom merge mai departe este mult mai important.

Sunt oameni care nu pot ierta pentru că au învățat că foarte rar oamenii se opresc după prima trădare. Și asta din experiență. Și stiu că ceea ce se întâmplă o dată are toate șansele să se repete. Iar ce se întâmplă de două ori, cu siguranță, se va întâmpla și-a treia oară.
Dar voi? Voi iertati? Și dacă da, de ce o faceți?

Advertisements
 

Tags: , , ,

Iubirea TREBUIE să fie necondiționată

Este început de decembrie și cred ca ar fi potrivit să vă vorbesc despre iubirea necondiționată. Știu că este tare greu să iubești neconditionat, să nu ai așteptări, dezamăgiri, să te bucuri doar pentru ca iubești. Orice ar fi.
Teoretic vorbim despre iubire necondiționată în relații dar cred că aceasta e cel mai greu de oferit. Chiar dacă in cuvinte sună frumos.

Însă nu despre relațiile amoroase vreau să vă vorbesc ci despre un altfel de amor. Cel părintesc. Iubirea părinților față de propriul copil. Aceasta chiar TREBUIE să fie necondiționată.
Eu spun mereu ca pe lumea asta nimic nu trebuie făcut musai. Însă această iubire chiar trebuie, musai, să fie absolut necondiționată.

Copiii au nevoie de iubirea părinților pentru a crește frumos și pentru a deveni adulți sănătoși. Nu doar sănătatea fizică este importantă ci și cea emoțională. Pentru că cele două se influențează una pe alta.
Sunt părinți care consideră ca dacă copilul e hrănit, îmbrăcat și apărat de pericole, asta-i tot ce-i trebuie. Dar despre nevoile emoționale nu pomenește nimeni. Și nici despre traumele pe care un copil le trăiește din vina părinților.
Pe vremea când eram eu copil nu exista acces la informație și se părinții ne creșteau cum fuseseră crescuți și ei. Dar acum, cu atâtea cărți, situri, conferințe, ateliere etc, ce scuză au mamele care încă nu-si iubesc necondiționat copiii?

Un copil trebuie iubit pentru ceea ce este el, o ființă umană. Pentru că există și face parte din viața noastră.
Nu îl iubim pentru ca este frumos, deștept, cuminte, ascultător.
Cand nu mai e cuminte, nu-l mai iubim?
Când nu ia note bune, când spune ce nu ne convine, când face boacăne, când nu ascultă, când ni se împotrivește atunci nu îl mai iubim?
Unii părinți așa dau impresia. Și vedem asta din felul în care își pun la punct copilul, din felul în care-i vorbesc. Copilul lor se simte iubit atata vreme cât se poartă într-un anume fel. Altfel robinetul de iubire se închide. Se va deschide când copilul va merita.
Aveți idee cât doare să vi se spună că nu meritați ceva ce vă doriți? Sau ca nu meritați nimic? Sau și mai cumplit, că nu meritați să fiți iubiți decât dacă va purtați intr-un anume fel?
Voi sunteți adulți și știu că v-ar durea să vi se vorbească așa. Poate nici n-ati permite. Însă unui copil de ce îi vorbiți așa?
Credeți oare ca faptul că i-ati dat viață vă dă acest drept?

Sunt părinți care-si iubesc copilul atata vreme cât acesta le urmează visul. Vis pe care ei nu și l-au putut urma. Sunt puțini copiii care au aceeași pasiune și același vis, cei mai mulți urmează un vis care nu este al lor (deși ei asa cred). Dar o fac pentru ca așa se simt iubiți.
Alți părinți au așteptări imense comparativ cu potențialul copilului.

Dragi părinți, nu vă mai jigniți copiii, nu-i mai umiliți și nu le mai spuneți că nu sunt buni de nimic. Nu așa îi veți motiva (unii părinți chiar cred asta).
În felul acesta îi veți ajuta să eșueze in viață. Si-apoi adulți nerealizati fiind, tot voi veți afirma că erați convinși că nu se va alege nimic de ei. Pai, dragii mei, și din vina voastră s-a ajuns aici.
Un copil căruia îi repeți că nu merită nimic și că nu va face nimic în viață, fie va face tot posibilul sa-ti demonstreze că ai dreptate, fie că te înșeli. Dar in cel de-al doilea caz, copilul tău nu va fi niciodată un adult mulțumit și va vrea mereu mai mult și mai mult. Poate că va obține mai mult dar va fi mai puțin fericit. Își va alege parteneri nemulțumiți cărora va încerca din răsputeri să le câștige dragostea.

Nu le spuneți fetelor voastre că sunt urâte “ca să nu li se urce frumusețea la cap și să o ia razna” pentru că vor fi topite după primul băiat care le va spune că sunt frumoase. Și prima dragoste nu este întotdeauna si cea frumoasa, mai ales când nu ști sa faci alegeri.

Nu vă loviți copiii pentru că vor crește și vor lovi la rândul lor sau vor accepta să fie loviți.

Nu le vorbiți urât și nu-i jigniți pentru că vor accepta și de la alții același tratament când vor crește. Și ce-i mai rau, pentru că le veți fractura stima de sine și încrederea de care au atâta nevoie in viață.

Nu îi certati si nu ii pedepsiți când greșesc pentru că vor fi temători și nu vor mai încerca lucruri noi. Mai bine stați de vorbă și explicati-le unde au greșit. Nu îi învățați să le fie teamă de voi. Teama nu este iubire!

Nu îi umiliți in public pentru că și ei au sentimente ca și voi. Și pe ei ii doare. Ați încercat vreodată să vă puneți în locul lor? Credeți-ma ca dacă ati face-o v-ati purta altfel cu ei. Sau cel putin așa sper.

Nu îi comparați cu alți copii! V-ati gândit vreodată cum ar fi ca partenerul să vă spună că vecina de vis a vis e mai îngrijită și mai aranjată și ca ar trebui să o luați drept exemplu? Sau să vă spună soția ca x-ulescu câștigă mai bine si ca i-ar fi plăcut si ei un soț așa?
Ce ați simți?
Același lucru simte și un copilul caruia părinții îi dau drept exemplu alți copii mai “buni” decât el. Când faceți afirmații usturătoare încercați sa le simțiți pe propria piele mai întâi.

Când crește copilul și devine adult, și nu are viață pe care orice părinte și-o dorește pentru copilul său, părinții se lamentează spunând că odrasla lor nu are noroc. Nu, dragii mei, nu e vorba de noroc. E vorba despre felul în care l-ati iubit, condiționat, și l-ati învățat că nu merită nimic și nu e bun de nimic. Acum primește de la viață exact ce i-ati urat zi de zi. Nicio acțiune negativă asupra copilului vostru nu rămâne fără efecte. Negative, din nefericire.

Ar mai fi multe de spus, dar momentan mă opresc aici.
Dragi părinți, nu uitați niciodată că un copil nu are nevoie de haine de firmă și jucării scumpe. El are nevoie disperată ca voi să îl iubiți orice ar fi, necondiționat, toată viața. Să îl acceptați așa cum este, chiar dacă nu este mereu pe placul vostru să îl iertați când greșește, să îl ascultați când are ceva de spus și să înțelegeți că are sentimente exact ca orice altă ființă umană. Și nu uitați că această parte din voi nu este o extensie a voastră, ci o ființă separată, diferită de voi.
Iubiti-va necondiționat copiii și ei vor fi părinți mai buni la randul lor!

 

Tags: , ,

De ce accepta o femeie sa fie batuta?

Un studiu arata ca in ultimii 5 ani, cel putin 300 de femei au murit ca urmare a violentei domestice. O fi mult, o fi putin?
Eu cred ca este prea mult.Si o singura victima e mult cand te gandesti ca barbatul pe care il iubea i-a luat viata. De unde acest drept de a lovi o alta fiinta?
S-au tot facut campanii de informare pentru femei, s-au construit adaposturi, sunt psihologi si avocati care le intind o mana de ajutor femeilor abuzate de catre parteneri. Si cu toate acestea, inca multe femei prefera sa ramana in infernul pe care il traiesc. Unele dintre ele nu vor apuca anul viitor. Sigur ca este revoltator! Sigur ca te intrebi “de ce aleg sa ramana?” dincolo de toate scuzele.

Sigur ca bine ar fi sa nu intrati in relatii cu un partener cu potential agresiv dar daca va treziti intr-o astfel de relatie, prima palma ar trebui sa fie si ultima. Chiar daca il iubiti peste masura, chiar daca isi cere scuze, chiar daca spune ca l-ati provocat, chiar daca si mama voastra o mai incasa, chiar daca orice. Nimic, absolut nimic nu justifica violenta.  Cu atat mai putin cand vine din partea cuiva care sustine ca va iubeste.
Si totusi, ce determina o femeie sa nu plece? De ce ramane?Violenta-in-familie

Femeia care ramane in relatie cu un partener agresiv apartine unei tipologii anume. Provine dintr-o familie unde educatia s-a facut cu nuiaua de catre parinti restrictivi sau autoritari. Asa ca nimic nou sub soare.Acasa bataie, aici bataie.Ceva normal, asa e viata. Asa ca accepta.
De aceea, dragi parinti, nu va loviti copiii! Vor creste si vor lovi la randul lor sau vor accepta bataia ca facand parte din viata.
Sau dimpotriva, femeia victima provine dintr-o familie hiperprotectoare. Si un barbat agresiv se dovedeste a fi foarte protector la inceput si dispus sa-i satisfaca toate nevoile si dorintele. Pe parcurs apare si violenta. Binenteles ca momentele agresive alterneaza cu cele de mare dragoste.

Femeia care accepta violenta nu mai are incredere in ea.Nu mai crede ca ar putea sa plece, sa-l paraseasca pe agresor. I s-a repetat atat de des si atat de mult ca nu poate, ca nu e capabila, ca e proasta incat a ajuns sa creada si ea. Si cum ar putea sa fie altfel, cand el se ocupa de tot, pentru ca ea sa nu-si bata capul.
Si incet, incet o distanteaza de familie si prieteni, poate chiar si de job. Iar toata aceasta grija va duce la izolarea femeii si la construirea unei nesigurante ce o va tine prizoniera in acea relatie.

Femeii agresate ii este frica sa-l pasareasca pe agresor. Atat de frica inca se simte paralizata numai la  gandul ca ar putea sa plece.Ii este teama pentru viata ei si a copiilor, daca acestia exista. Si aceasta pentru ca i s-a repetat suficient de des ca va muri daca incearca sa plece.
Probabil pentru cineva din afara aceste amenintari nu par demne de luat in seama,insa pentru o femeie cu o stima de sine scazuta, fara incredere in ea, fara un venit lunar,fara un loc unde sa mearga sunt foarte reale. O femeie terorizata stie ca nimeni nu o poate pazi 24 din 24 de furia barbatului care o va cauta, daca il paraseste. Si asta pentru ca legea e mult prea permisiva cu batausii.

Nu mi se pare normal ca o femeie abuzata sa fie nevoita sa-si paraseasca casa pentru a scapa de agresor. Asta inseamna sa treaca printr-o alta trauma. Sa-si paraseasca locuinta si sa mearga intr-un adapost social, unde nu va putea ramane prea mult timp. De ce nu este alungat agresorul?

De multe ori societatea spune ca aceste femei sunt proaste pentru ca accepta sa fie maltratate si ca isi merita soarta. Alteori,daca femeia se plange, familia de origine o sfatuieste sa stea sa indure ca asta e casnicia, altul mai bun nu o sa gaseasca. Sau si mai rau, este sfatuita sa nu il mai provoace.
Si uite asa, femeie prefera sa taca si sa indure pentru ca ii este rusine sa mai spuna ceva. Si indura pana este prea tarziu.

In mod absolut eronat inca se mai crede ca:
– violenta se asociaza cu saracia, lipsa de educatie, consumul de alcool sau droguri, boala psihica.
– unele femei merita sa fie batute pentru ca isi provoaca partenerii
– femeia trebuie “pusa la punct” din cand in cand
– femeia este proprietatea barbatului, mai ales dupa casatorie

Sursa foto

 

Tags: , , ,

Marile potentiale iubiri

Se intampla sa aud in jurul meu vorbindu-se cu nostalgie despre marile iubiri. Trecute, apuse dar neingropate. Ca poate, cine stie, timpul va trece si ea, iubirea, se va relua de unde a ramas.
Fiecare dintre noi, se pare, a intalnit la un moment dat o iubire ce-a fost sa fie imposibila. Dar daca era sa fie posibila, ar fi fost o poveste tare frumoasa.
Pai tocmai de aceea parea ca ar fi putut sa fie cea mai cea, pentru ca fuse imposibila si nu s-a consumat. De obicei aceste povesti par rupte din cartile cu final de tipul “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Dar dati-mi voie sa va spulber visul si sa va spun ca nu este asa. Sau poate, rar este asa.
Pana si in aceste povesti, ea are o zi proasta si nu mai este asa mieroasa cu el, iar el, nervos fiind, isi descarca frustrarile in calea ei.Pentru ca suntem oameni chiar si cand traim povesti de dragoste. Pentru ca nu cunosti pe cineva pana nu traiesti o vreme cu el, sub acelasi acoperis. Si nu-l cunosti cu adevarat decat dupa ce vezi cum reactioneaza la greu si la bine, la boala si saracie, la nervi si bucurie.
Cu totii avem si parti urate si zile proaste. Asa ca, ma-ntreb, marea potentiala iubire ar fi trecut intacta de marile descoperiri?
Sta in natura noastra sa ne dorim ce nu avem si sa credem ca “dincolo era mai bine”. Cu cat este mai imposibila o poveste care a inceput frumos, cu atat ni se va parea ca ar fi fost “aceea” pe care o asteptam. Si-apoi tocmai faptul ca nu se consuma o face mai savuroasa si pasionala. Si ce invatam noi inca de mici? Ca aceea e iubirea ce ne trebuie. Aceea care are pasiune, un strop de mister, care se joaca cu noi si nu arata clar ce vrea.
Si uite asa, cu ochii dupa un anume ambalaj, pierdem din vedere esentialul. Pana la urma, orice poveste poate fi o mare iubire si ce parea a fi marea iubire, nu a fost decat o poveste. Depinde doar de noi ce alegem sa facem cu ceea ce intalnim.

 
 

Cum ne descurcam cu statutul de mame singure

Daca, in trecut, a divorta era o mare rusine, ce sa mai vorbim despre a fi mama singura. In prezent, lucrurile s-au schimbat radical. Familia monoparentala, doar cu mama, este o realitate din ce in ce mai intalnita in zilele noastre. Fie pentru ca cei doi parteneri aleg sa divorteze ca urmare a problemelor cu care se confrunta in relatie, fie pentru ca unele femei aleg acest statut inca din start. Independenta financiara, dorinta de libertate sau pur si simplu minimalizarea importantei tatalui le fac pe femei sa aleaga sa fie mame singure. Altele raman insarcinate in speranta ca partenerul le va alege tocmai din acest motiv sau pentru ca pur si simplu ceasul biologic nu le da pace.

Putine sunt cele care stiu la ce efort se inhama. A fi mama singura este extrem de solicitant. Daca intr-o familie cu mama si tata, responsabilitatile legate de cresterea copilului, si nu numai, se vor imparti, in cazul lipsei tatalui, mama va prelua toate responsabilitatile. Va trebui nu doar sa le faca fata, dar sa o faca in asa fel incat, oricat de greu ar fi, copilul sa nu se simta o povara pentru ea. Se poate intampla ca o mama singura sa fie mai permisiva cu copilul pentru ca acesta nu are tata. Acest lucru este gresit. Indiferent de familia in care traieste, copilul are nevoie de reguli. Aceleasi reguli ca si un copil cu mama si tata. Un copil care are reguli de respectat se simte in siguranta si se simte iubit. A-l rasfata excesiv nu ii face bine. Citeste mai departe

 

Infertilitatea si cauzele emotionale

Atunci cand vorbim de infertilitatea feminina, facem referire la incapacitatea femeii de a obtine o sarcina dupa mai bine de un an sau doi de incercari. In ultima vreme, auzim adesea de situatii in care, desi sanatoasa din punct de vedere medical, o femeie nu poate ramane insarcinata.

Analizele medicale atesta sanatatea femeii si o inscriu cu succes in cursa pentru a deveni mama, insa aceasta nu ramane gravida. Dupa ce cauzele de natura medicala au fost excluse, este important sa aruncam o privire si asupra altor factori. Infertilitatea feminina poate avea si cauze de natura psihologica sau emotionala. De aceea, este foarte important a se consulta si un psiholog. O femeie se poate confrunta cu teama de maternitate ca urmare a unei copilarii nefericite sau a unei relatii deficitare cu mama, chiar si in prezent.

Traumele din copilarie si infertilitatea

O copilarie marcata de lipsa iubirii, de respingere sau de abandon, de povesti despre cat de dificil este sa fii mama, despre cat de periculos poate fi sa aduci pe lume un copil ori despre cum se sfarseste viata femeii cand apar copiii, toate pot fi traumatizante. Drept urmare, desi in plan constient femeia isi doreste foarte mult un copil, aceste temeri, de cele mai multe ori inconstiente, pot provoca blocaje care o impiedica sa ramana insarcinata.

Multe femei se tem ca, odata cu sarcina, nu vor mai fi la fel de atractive, iar acest fapt va face ca partenerul sa nu mai fie interesat de ele. Mai mult, se gandesc ca un copil le va solicita atat de mult incat nu vor mai avea timp pentru a-si rasfata sotul, iar acesta nu le va mai iubi ca inainte.

Citeste mai mult aici

 

Tags: , , ,

Cat de mult conteaza psihicul cand urmezi o dieta

Oricine, femeie sau barbat, isi doreste sa arate cat mai bine, sa se simta bine si sa fie sanatos. Kilogramele in plus sunt o povara pentru oricine. Atunci cand nu ne confruntam cu o problema de natura medicala, care ne impiedica sa slabim, puterea este in mainile noastre.
Pentru a scapa de povara kilogramelor, avem nevoie de o alimentatie echilibrata, de o gandire pozitiva si de un stil de viata sanatos, in care sa nu uitam niciodata ca suntem ceea ce gandim. Mintea noastra face si desface. Nu exista niciun aspect al vietii in care sa nu fie implicat psihicul. Gandurile noastre sunt extrem de importante, pentru ca ele ne dicteaza comportamentul, iar felul in care ne purtam ii determina pe ceilalti sa ne trateze intr-un anumit fel. Daca credem despre o dieta ca nu va da rezultate, dar totusi o incercam, cu siguranta nu va da rezultate. Daca gandim ca dieta este buna si suntem increzatori, vom avea si rezultate pe masura.

Unele dintre ganduri, cele toxice, ne pot influenta greutatea. Ganduri ca „mancarea ingrasa”, „as manca, dar nu am voie, ca ingrasa”, „voi fi mereu gras/a”, „asa sunt eu, gras/a” nu numai ca reprezinta un obstacol in lupta cu kilogramele, dar afecteaza calitatea vietii, pentru ca intretin o imagine si o stima de sine scazute.

Citeste mai mult aici.

 

Tags: , ,

 
%d bloggers like this: