Iubirea TREBUIE să fie necondiționată

Este început de decembrie și cred ca ar fi potrivit să vă vorbesc despre iubirea necondiționată. Știu că este tare greu să iubești neconditionat, să nu ai așteptări, dezamăgiri, să te bucuri doar pentru ca iubești. Orice ar fi.
Teoretic vorbim despre iubire necondiționată în relații dar cred că aceasta e cel mai greu de oferit. Chiar dacă in cuvinte sună frumos.

Însă nu despre relațiile amoroase vreau să vă vorbesc ci despre un altfel de amor. Cel părintesc. Iubirea părinților față de propriul copil. Aceasta chiar TREBUIE să fie necondiționată.
Eu spun mereu ca pe lumea asta nimic nu trebuie făcut musai. Însă această iubire chiar trebuie, musai, să fie absolut necondiționată.

Copiii au nevoie de iubirea părinților pentru a crește frumos și pentru a deveni adulți sănătoși. Nu doar sănătatea fizică este importantă ci și cea emoțională. Pentru că cele două se influențează una pe alta.
Sunt părinți care consideră ca dacă copilul e hrănit, îmbrăcat și apărat de pericole, asta-i tot ce-i trebuie. Dar despre nevoile emoționale nu pomenește nimeni. Și nici despre traumele pe care un copil le trăiește din vina părinților.
Pe vremea când eram eu copil nu exista acces la informație și se părinții ne creșteau cum fuseseră crescuți și ei. Dar acum, cu atâtea cărți, situri, conferințe, ateliere etc, ce scuză au mamele care încă nu-si iubesc necondiționat copiii?

Un copil trebuie iubit pentru ceea ce este el, o ființă umană. Pentru că există și face parte din viața noastră.
Nu îl iubim pentru ca este frumos, deștept, cuminte, ascultător.
Cand nu mai e cuminte, nu-l mai iubim?
Când nu ia note bune, când spune ce nu ne convine, când face boacăne, când nu ascultă, când ni se împotrivește atunci nu îl mai iubim?
Unii părinți așa dau impresia. Și vedem asta din felul în care își pun la punct copilul, din felul în care-i vorbesc. Copilul lor se simte iubit atata vreme cât se poartă într-un anume fel. Altfel robinetul de iubire se închide. Se va deschide când copilul va merita.
Aveți idee cât doare să vi se spună că nu meritați ceva ce vă doriți? Sau ca nu meritați nimic? Sau și mai cumplit, că nu meritați să fiți iubiți decât dacă va purtați intr-un anume fel?
Voi sunteți adulți și știu că v-ar durea să vi se vorbească așa. Poate nici n-ati permite. Însă unui copil de ce îi vorbiți așa?
Credeți oare ca faptul că i-ati dat viață vă dă acest drept?

Sunt părinți care-si iubesc copilul atata vreme cât acesta le urmează visul. Vis pe care ei nu și l-au putut urma. Sunt puțini copiii care au aceeași pasiune și același vis, cei mai mulți urmează un vis care nu este al lor (deși ei asa cred). Dar o fac pentru ca așa se simt iubiți.
Alți părinți au așteptări imense comparativ cu potențialul copilului.

Dragi părinți, nu vă mai jigniți copiii, nu-i mai umiliți și nu le mai spuneți că nu sunt buni de nimic. Nu așa îi veți motiva (unii părinți chiar cred asta).
În felul acesta îi veți ajuta să eșueze in viață. Si-apoi adulți nerealizati fiind, tot voi veți afirma că erați convinși că nu se va alege nimic de ei. Pai, dragii mei, și din vina voastră s-a ajuns aici.
Un copil căruia îi repeți că nu merită nimic și că nu va face nimic în viață, fie va face tot posibilul sa-ti demonstreze că ai dreptate, fie că te înșeli. Dar in cel de-al doilea caz, copilul tău nu va fi niciodată un adult mulțumit și va vrea mereu mai mult și mai mult. Poate că va obține mai mult dar va fi mai puțin fericit. Își va alege parteneri nemulțumiți cărora va încerca din răsputeri să le câștige dragostea.

Nu le spuneți fetelor voastre că sunt urâte “ca să nu li se urce frumusețea la cap și să o ia razna” pentru că vor fi topite după primul băiat care le va spune că sunt frumoase. Și prima dragoste nu este întotdeauna si cea frumoasa, mai ales când nu ști sa faci alegeri.

Nu vă loviți copiii pentru că vor crește și vor lovi la rândul lor sau vor accepta să fie loviți.

Nu le vorbiți urât și nu-i jigniți pentru că vor accepta și de la alții același tratament când vor crește. Și ce-i mai rau, pentru că le veți fractura stima de sine și încrederea de care au atâta nevoie in viață.

Nu îi certati si nu ii pedepsiți când greșesc pentru că vor fi temători și nu vor mai încerca lucruri noi. Mai bine stați de vorbă și explicati-le unde au greșit. Nu îi învățați să le fie teamă de voi. Teama nu este iubire!

Nu îi umiliți in public pentru că și ei au sentimente ca și voi. Și pe ei ii doare. Ați încercat vreodată să vă puneți în locul lor? Credeți-ma ca dacă ati face-o v-ati purta altfel cu ei. Sau cel putin așa sper.

Nu îi comparați cu alți copii! V-ati gândit vreodată cum ar fi ca partenerul să vă spună că vecina de vis a vis e mai îngrijită și mai aranjată și ca ar trebui să o luați drept exemplu? Sau să vă spună soția ca x-ulescu câștigă mai bine si ca i-ar fi plăcut si ei un soț așa?
Ce ați simți?
Același lucru simte și un copilul caruia părinții îi dau drept exemplu alți copii mai “buni” decât el. Când faceți afirmații usturătoare încercați sa le simțiți pe propria piele mai întâi.

Când crește copilul și devine adult, și nu are viață pe care orice părinte și-o dorește pentru copilul său, părinții se lamentează spunând că odrasla lor nu are noroc. Nu, dragii mei, nu e vorba de noroc. E vorba despre felul în care l-ati iubit, condiționat, și l-ati învățat că nu merită nimic și nu e bun de nimic. Acum primește de la viață exact ce i-ati urat zi de zi. Nicio acțiune negativă asupra copilului vostru nu rămâne fără efecte. Negative, din nefericire.

Ar mai fi multe de spus, dar momentan mă opresc aici.
Dragi părinți, nu uitați niciodată că un copil nu are nevoie de haine de firmă și jucării scumpe. El are nevoie disperată ca voi să îl iubiți orice ar fi, necondiționat, toată viața. Să îl acceptați așa cum este, chiar dacă nu este mereu pe placul vostru să îl iertați când greșește, să îl ascultați când are ceva de spus și să înțelegeți că are sentimente exact ca orice altă ființă umană. Și nu uitați că această parte din voi nu este o extensie a voastră, ci o ființă separată, diferită de voi.
Iubiti-va necondiționat copiii și ei vor fi părinți mai buni la randul lor!

 

Dezvolta inteligenta copilului tau

Fiecare parinte isi doreste pentru copilul sau numai ce este mai bun: cea mai buna bona, cea mai buna gradinita, cea mai buna scoala, intr-un cuvant – cea mai buna educatie. De foarte multe ori, ca urmare a timpului limitat pe care il putem petrece cu copilul, lasam tot efortul in grija institutiilor de invatamant. Nu este de ajuns. Si parintele poate contribui foarte mult la dezvoltarea intelectuala a propriului copil, folosind timpul petrecut impreuna, transformandu-l in joc si invatare.

Iata cateva activitati constructive, pe care orice parinte le poate realiza impreuna cu prichindelul sau:
– nu uita cat de importanta este activitatea fizica, alergati impreuna, sariti coarda, mergeti in parc, mergeti cu bicicleta sau cu rolele etc. Este imperios necesar ca micutul sa aiba parte de activitate fizica pentru a-si consuma energia si pentru a se dezvolta psihic cat mai armonios;
– achizitioneaza litere magnetice si “lipiti-le” pe frigider. Jucati-va in fiecare zi, compunand cuvinte si propozitii. Puteti face si concursuri, formand mereu cuvinte noi sau puteti juca Fazan;
– vorbeste in permanenta cu copilul tau, despre orice. Acest lucru ii va dezvolta gandirea si va invata in permanenta cuvinte noi, imbogatindu-si vocabularul;
– citeste-i povesti in timp ce sta langa tine si se uita pe imaginile povestii, astfel va intelege mult mai bine continutul si va retine mai mult din poveste;
– uitati-va impreuna la filme pentru copii si desene animate si comentati apoi despre personaje.
– ascultati impreuna muzica clasica, mai ales pana la varsta de 3 ani. Studii in domeniu arata ca muzica clasica, in special Mozart,  ajuta la dezvoltarea vorbirii, a memoriei si a capacitatilor motorii;
– invata-l  sa cante la un instrument, acest lucru va dezvolta abilitatile matematice ale copilului;
– asculta-l cu atentie cand vrea sa-ti vorbeasca, un copil ascultat devine un copil mai inteligent;
– niciodata nu-l descuraja!

 

Gandurile unui copil

– Nu mă răsfăţa. Ştiu bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te încerc totuşi!
– Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Eu prefer aşa. Acest lucru mă aşază la locul meu.
– Nu folosi forţa cu mine. Aceasta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus.
– Nu fi inconsecvent. Aceasta mă pune în încurcătură şi mă face să scap nepedepsit, indiferent ce fac.
– Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi ţine iar eu să-mi pierd încrederea în tine.
– Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să ies victorios de fiecare dată.
– Nu te supăra prea tare când îţi spun „te urăsc”. Nu cred ce spun, dar vreau să tefac să-ţi pară rău pentru ceea ce mi-ai făcut.
– Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi demonstrez contrariul purtându-mă ca o persoană „importantă”.
– Nu face nimic în locul meu, din ceea ce aş putea să fac singur. Acest lucru mă face să mă simt „mic” şi voi continua să te folosesc în serviciul meu.
– Nu-mi menaja „relele obiceiuri” , acordă-mi cât mai multă atenţie. Altfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui.
– Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă-mi vei vorbi blând între patru ochi.
– Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun în acel moment, iar comportarea mea şi mai slabă.
– Nu-mi ţine predici. Vei fi surprins să constaţi cât de bine ştiu ce e bine şi ce e rău.
– Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd.
– Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci spun minciuni.
– Nu uita că mie îmi place să experimentez. Învăţ din aceasta, deci te rog să te obişnuieşti. Nu mă feri de consecinţe, trebuie să învăţ din experienţă.
– Nu încerca să arăţi că eşti perfect sau infailibil. Mă faci să simt că nu voi putea să te ajung niciodată.
– Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Ceea ce contează este cum îl petrecem.
– Poartă-te cu mine cum te porţi cu prietenii tăi, atunci voi deveni şi eu prietenul tău…..te iubesc foarte mult, să nu uiţi asta niciodată….

Copilul tău

 

Depresia postnatala, Dr. Sandra L. Wheatley

Fiecare femeie naste si devine mama intr-un mod unic. Este posibil ca in primele cateva saptamani si luni de maternitate sa aveti parte de sentimente amestecate. Adesea unele femei se simt mai degraba triste decat fericite. Uneori aceasta tristete se poate transforma in depresie. Femeile care suporta greu saptamanile si lunile de dupa nastere isi imagineaza adesea ca ele sunt singurele care nu fac fata situatiei. Nu este deloc asa!
Trebuie ss va insusiti un nou set de deprinderi pentru a face fata acestor situatii, deci nu va judecati prea aspru. Toate invatam sa fim mame cand avem un copil, nu inainte. Femeile nu stiu automat cum sa fie mame. Barbatii nu stiu automat cum sa fie tati.

 

Copiii nostri si drogurile

Ne putem ajuta copiii să reziste tentaţiei drogurilor! Cu siguranţă nu de ele au nevoie pentru a se împăca cu ei înşişi. Cel mai mare pericol este ignorarea problemei drogurilor de către părinţi. Credem că doar copiii din alte familii pot să ia contact cu drogurile. Asta nu li se va întâmpla niciodată copiilor mei! Să nu ne amăgim singuri! Cartea medicului psihiatru Ross Campbell este de o acută actualitate şi ne ajută să înţelegem realitatea fenomenului consumului de droguri înca de la vârste mici. Există mai multe cauze ale abuzului de droguri în rândul copiilor. Părinţii dau vina în primul rând pe anturajul copilului, dar aceasta este de obicei o greşeală. Familia joacă întotdeauna un rol mult mai important în experimentarea şi consumul de droguri al copilului decât suntem dispuşi să recunoaştem. Într-adevăr, noi, părinţii, ţinem în mâini soarta copilului nostru adolescent. Să ne străduim să-i înţelegem nevoile specifice vârstei, problemele lui, personalitatea. Doar asumându-ne răspunderea, ca mame şi taţi, putem să evităm sau să punem capat tragediei dependenţei de droguri.