Nu te lasa contaminat de oamenii toxici

Poate va intrebati la ce anume ma refer. Cum pot fi oamenii toxici. De cand se poate spune despre un om ca-i toxic? Cum il recunoastem? Cum ne poate schimba viata interactiunea cu un astfel de om?

Oamenii toxici sunt mereu (sau in cea mai mare parte a timpului) nervosi, negativisti, pesimisti, egoisti, invidiosi, posaci, suparati pe ei, pe tine, si pe viata in general. Pentru ei nimic nu este posibil, nimic nu este bun, nimic nu straluceste, nimic nu are valoare. Se plang tot timpul in legatura cu orice, oricine, oriunde. In viata lor nu exista speranta si daca vrei sa le vorbeste despre speranta din viata ta, vor incerca sa te convinga ca speri degeaba. Daca le vorbesti despre visele tale, vor incerca sa ti le ucida, sa-ti aduca argumente pentru care visezi in zadar. Sunt acesi oameni care te incarca cu negativismul lor, iti dau o stare proasta si iti ruineaza ziua.Sunt ucigasi de vise, ale lor si ale oricarei persoane cu care intra in contact.

In viata, indiferent de situatia cu care te confrunti, ai la dispozitie 3 optiuni – sa accepti, sa pleci sau sa schimbi. Acesti oameni, o aleg pe a patra, aleg sa se planga si sa nu faca nimic in privinta a ceea ce ii nemultumeste. Mai mult, incearca sa te contamineze si pe tine.
Ti s-a intamplat vreodata sa vorbesti cuiva despre vsele tale si sa-ti spuna ca nu o sa obtii nimic, ca si el a incercat dar nu a reusit, ca nimeni nu reuseste cu adevarat? Sa-ti spuna ca visezi degeaba, nu vei avea nimic din ceea ce speri sau intentionezi sa obtii?
Poate ca in prima faza vei incerca sa ii convingi ca lucrurile nu stau asa cum cred ei, ca este important sa ai un vis al tau si sa ti-l urmezi, ca este important sa crezi in tine si in faptul ca vei reusi. Tocmai asta te va ajuta sa reusesti. Va fi in zadar, nu ii vei putea schimba. Pe oameni nu ii poti schimba. Te poti schimba doar tu!
Oamenii toxici aleg sa vada intotdeauna jumatatea goala a paharului si ti-o arata si tie pana cand o vei vedea, la randul tau. Cauta de fiecare data sa se axeze pe lipsuri si defecte pentru a-si justifica nefericirea. Sunt mereu nefericiti, ba de una, ba de alta.

Din nefericire, acest gen de oameni sunt peste tot, poti fi prietenii tai, parintii tai, socrii tai, colegii tai etc. Este foarte important sa ii recunosti pentru a limita interactiunea cu ei, altfel te vor intoxica si pe tine cu negativismul si posacia lor.
Poate ca deja ai renuntat la unele vise sau le-ai amanat, poate ca deja acesti oameni te influenteaza in mod constant, fara sa realizezi. Poate ca nu stiai cum de, uneori, nu ai incredere ca vei reusi, alteori renunti sa visezi, sau sa mai crezi ca ai putea sa-ti indeplinesti visul.
E timpul sa faci curatenie in viata ta, sa-ti dezinfectezi mediul relational si sa-i pastrezi langa tine doar pe acei oameni care iti impartasesc felul in care ai ales sa vezi viata, sa crezi, sa speri, In felul acesta nu iti vei mai consuma energia incercand sa te lupti cu negativismul oamenilor toxici ci vei investi in tine si visul tau, fara ca nimeni sa-ti puna bete in vise.

 

De ce ne indragostim?

Cu toții ne-am îndrăgostit măcar o dată în viață sau ne-am dorit să ne îndrăgostim. De ce? De unde această nevoie atât de puternică? Mai puternică decât noi, uneori.

În ierarhia trebuințelor, Maslow (psiholog umanist american) vorbește despre nevoia de iubire și apartenență, nevoia de prietenie, de familie și implicare într-o relație. Altfel spus, toată această goană după întâlnirea cu omul care sa ne stea alături, este o nevoie instinctivă ce se cere imperios satisfăcută. Avem nevoie să iubim și să fim iubiți.Încă de când ne naștem avem nevoie să fim doriți și primiți cu căldură. Avem nevoie de atenția celor din jur pentru a simți că suntem importanți.
Avem nevoie de celălalt în viața noastră, nu putem trăi totul de unii singuri. Avem nevoie de martori la viața noastră, de parcă în lipsa lor, orice bucurie, orice împlinire și-ar pierde din validitate. Până și oficializarea unirii destinului cu celălalt o dorim a se întâmpla în prezența a cât mai mulți martori pentru că suntem ființe dependente de socializare.

Platon relatează în “Banchetul” părerea lui Aristotel despre nevoia de celălalt, spunând că la început nu exista decât un singur sex, o ființă care era si bărbat și femeie deopotrivă. Această ființă avea două capete, patru brațe și patru picioare. Era o ființă puternică și foarte fericită. Tocmai de aceea a atras invidia zeilor care au cerut să fie despicată în două.
Așa au luat naștere două ființe deosebite, bărbatul și femeia. Încă de atunci, cei doi se caută dintr-o nevoie acerbă de a reface întregul. Acest mit explică într-o manieră de poveste nevoia noastră de a ne căuta, chiar și o viață, jumătatea pierdută.

Mai mult de atât, avem nevoie să perpetuăm specia iar pentru aceasta ne trebuie un partener, cu care să ne întemeiem o familie pentru a avea urmași, pentru a ne transmite genele mai departe și pentru a transforma în ceva palpabil și minunat iubirea ce-o simțim, în fructul acesteia.
Interesant este că nu ne îndrăgostim de oricine ci de o anumită persoana și aceasta pentru că, codul nostru genetic ne determină să fim atrași numai de anumite persoane.
Experiența de viață a fiecăruia își pune amprenta asupra personalității și lasă urme invizibile dar esențiale pentru alegerile pe care le vom face în viață. În mod inconștient ne vom simți atrași de acele persoane cu care împărtășim experiențe similar, interese, vise și idealuri commune, de acele persoane care se potrivesc stereotipului.
Pe de altă parte putem fi atrași și de cineva care să ne completeaze experiențele trăite de noi, fie că acea persoană ne seamănă fie că este exact opusul nostru. Uneori ne îndrăgostim de cineva tocmai pentru că ne simțim atrași de diferențele dintre noi, tocmai pentru că este așa cum ne-am fi dorit să fi fost noi. Împreună cu acesta simțim că formăm un întreg aproape perfect.

Auzim de multe ori că atunci când ne îndrăgostim simțim fluturi în stomac și avem în permanență impresia că plutim. Cum se întâmplă acest lucru? Când iubim, creierul nostru eliberează dopamine, ceea ce ne dă acea senzație permanentă de euforie. Tocmai din acest motiv simțim nevoia în permanență sa ne aflăm cât mai des în prezența persoanei iubite. Persoană pe care de cele mai multe ori o împodobim cu toate calitățile pe care dorim sa le posede jumătatea noastră. O vedem conformă cu idealul ce-l așteptam.
Mai mult, iubirea pare a fi un drog. S-a observat că oamenii îndrăgostiți suferă modificări cerebrale similare modificărilor persoanelor care folosesc droguri.
Cercetătorii mai arată că starea de “îndrăgostire” nu poate dura mai mult de 12-17 luni, în caz contrar am risca autodistrugerea organismului. După această periodă, îndrăgostirea se transformă în iubire, sentiment mult mai durabil.

Mulți caută să se îndrăgostească sperând că doar așa vor fi fericiți, doar așa se vor simți împliniți, însă acest fapt este departe de a fi adevărat. Fericirea este o chestiune care ține de fiecare în parte, este o responsabilitate și o datorie personală. Înainte de a ne îndragosti de calălalt este necesar să învățăm să ne iubim pe noi înșine, numai așa vom putea trăi fericirea supremă.

Căutând să justifici de ce ajungi să iubești, înțelegi că o iubire justificată nu este iubire. Garabet Ibrăileanu spune că iubirea pe care o poți explica și justifica, nu mai este iubire. Dacă poți răspunde în mod laborios sau nu la întrebarea “de ce te-ai îndrăgostit?”, înseamnă ca nu te-ai îndrăgostit deloc.

Articol aparut in revista Lady Personality

 

Daca mi-as trai din nou viata…

M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cand ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamantul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir in loc sa o las sa se topeasca in camara.
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult.
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa.
As fi mancat pop-corn in camera “buna” si nu mi-as mai fi facut atatea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat.
As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba.
As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.
Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat…l-as trai…
Nu m-as mai agita atat de mult pentru lucruri meschine si marunte.
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face. In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc.
Si prin ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile!

~ de Emma Bombeck
(scrisa dupa ce a aflat ca este bolnava de cancer)

Cat adevar in cuvintele de mai sus. Din nefericire, un adevar de care devenim constienti, intotdeauna, atunci cand este prea tarziu. Atunci cand nu se mai poate schimba nimic.
Bine ar fi sa invatam din experienta altora pentru ca viata este mult prea scurta pentru a putea invata doar din propria experienta. 

 

Despre gelozie

De ce te imbraci asa? Iti place sa fi admirata si privita de alti barbati, nu-i asa? Stiu ca pentru asta o faci!
De ce pleci de langa mine cand te suna de la serviciu? Te suna colega aceea a ta? De ce te ascunzi de mine?
Suspiciune, neincredere, cearta, destramarea frumoasei povesti de iubire…

B.C. Forbes spune despre gelozie ca ar fi un cancer mental iar Liviu Rebreanu afirma ca gelozia te face ridicol si te injoseste, fiind umbra iubirii. Tu ce spui despre asta? Este gelozia un lucru rau in cuplu?
Ce parere aveti despre afirmatia urmatoare “unde exista iubire, exista si gelozie”? Asa sa fie? In ce doze? Reprezinta gelozia o problema in viata de cuplu sau este ceva normal? Este gelozia un rau necesar?
Si da si nu.
Manifestarea unui minim de gelozie in mod diplomatic si elegant poate sa stimuleze relatia de cuplu si sa intareasca importanta unui partener pentru celalalt.
Insa atunci cand, ca urmare a geloziei unuia dintre parteneri, este afectata libertatea celuilalt partener, credeti ca mai poate fi vorba despre iubire? Cand sentimentul de gelozie degenereaza in posesiune, atunci nu mai putem vorbi despre iubire. Nu poti afirma ca iubesti pe cineva atata vreme cat il vrei doar pentru binele si folosul tau ca si cand ar fi un bun aflat in proprietatea ta.
Gelozia poate otravi viata unui cuplu si ajunge sa o distruga. De cele mai multe ori, gelozia exprima neincredere in sine, in capacitatea de a construi si mentine o relatie, in capacitatea de daruire autentica, egocentrism si imaturitate afectiva.
Gelozia poate pune stapanire pe tine si pentru ca ti-e teama ca vei fi parasit si iti este frica de singuratate. Se poate sa nu fi fost iubit in copilarie si sa traiesti cu convingerea ca “nu meriti iubirea” si astfel, inconstient, sa te temi in permanenta ca frumoasa relatie de care te bucuri, acum, nu va dura prea mult.
Este posibil sa iti idealizezi partenerul/partenera si sa crezi ca toti ceilalti vad, cred si simt la fel si vor ceea ce iubesti tu pentru ca este “irezistibil”
Ce parere ai? Tu ce simti cand simti ca gelozia iti ia mintile? In care situatie te regasesti?