De ce îi iertăm, când îi iertăm?

Probabil că fiecăruia i s-a întâmplat, măcar o dată-n viață să fie înșelat și trădat în amor. Cine nu a trecut prin așa ceva, fie nu a simțit sau nu l-a prins pe trădător; fie a ieșit din relatie înainte să se petreacă grozăvia; fie este pur si simplu un norocos.

Dar să revenim la cei mai puțin norocoși, la cei care-si prind partenerul cu mâța-n sac. Ce facem în acest caz?
Îl iertăm sau nu-l iertăm pe infidel?
Cei mai mulți vor judeca acum la rece și vor spune că nu ar ierta. În fața unei asemenea situații, implicat fiind, poate altfel ar sta lucrurile. Cu siguranță, iertarea e dependentă de o mulțime de factori, așa că nu ieșiți încă in față să aruncați cu pietre.
Binenteles mai sunt și cei care vor să ierte dar nu pot uita. Iar asta înseamnă că îl vor tortura pe infidel până când relația se va duce pe apa sâmbetei.

Însă există și oameni care pot ierta. E minunat să ierti și e chiar recomandat dacă vrei să trăiești cu sufletul împăcat, dar să ierți infidelitatea? Iată că se poate!
De ce am face asta? Sigur, fiecare are motivele lui si argumente solide.
Cred, însă, că dincolo de motivele declarate, mai există si altele. Poate că nici nu suntem conștienți de ele.
Cred că atunci când iertăm o facem în primul rând pentru noi. Pentru că avem nevoie de asta.
Avem nevoie să recunoască că a greșit. Avem nevoie să auzim cât de rău îi pare și cât de mult regretă.
Avem nevoie să auzim că are nevoie de noi, că s-a înșelat căutând în altă parte. Că nicăieri nu se mai simte ca în brațele noastre.
Avem nevoie să auzim că se căiește și că a descoperit că nu poate trăi fără noi, că s-ar întoarce iar si iar pentru că doar lângă noi îi este bine.
Avem nevoie de toate acestea pentru a ni se confirma că suntem de neinlocuit, unici și singurii capabili să oferim fericire. Avem nevoie să știm că suntem speciali și că aceasta este o garanție că nu vom fi părăsiți. Că vom fi mereu iubiți. De toată lumea, dar mai ales de cei care ne rănesc.

Însă există oare garanții în relații? Nu prea există nici în afaceri, decât la modul teoretic, darămite în amor.
O dată iertat, există vreo garanție că te va iubi, aprecia, respecta mai mult? Există vreo garanție că infidelitatea nu se va mai repeta? Sau că relația va fi mai bună sau, dacă nu, măcar la fel?
Actul iertarii, in sine, probabil, ne face să ne simțim bine dar cum vom merge mai departe este mult mai important.

Sunt oameni care nu pot ierta pentru că au învățat că foarte rar oamenii se opresc după prima trădare. Și asta din experiență. Și stiu că ceea ce se întâmplă o dată are toate șansele să se repete. Iar ce se întâmplă de două ori, cu siguranță, se va întâmpla și-a treia oară.
Dar voi? Voi iertati? Și dacă da, de ce o faceți?

 

Cine este mai castigat?

Suntem conditionati social. Cu totii, si inca de cand ne nastem. Putini sunt cei care incearca si, si mai putini cei care reusesc, sa traiasca fara a se lasa constransi de “trebuie” sau de “asa e bine”, “aceasta e cursul firesc al lucrurilor” etc. Acest lucru este evident in fiecare sector al vietii, dar mai cu seama in viata personala.
Trebuie sa-mi intemeiez o familie.
Trebuie sa strang bani pentru masina.
Trebuie sa ne luam o casa.
Trebuie sa faci un copil.
Trebuie sa te casatoresti.
Trebuie, trebuie, trebuie…..

De ce?
Pentru ca asa trebuie!
Pentru ca asa face toata lumea!
Pentru ca aceasta este calea!

Daca te opresti o secunda din alergatura cotidiana realizezi ca nu este chiar asa. Acest “trebuie” imperativ iti garanteaza fericirea? Sau implinirea dorintelor? Caci spre asta tindem cu totii, nu? Daca urmezi pasii pe care i-au urmat parintii nostri, gasesti cheia succesului? Unii ar spune ca da, altii m-ar contrazice. Cine are dreptate? Care este adevarul?
Adevarul este ca suntem conditionati social. Societatea ne oferit grila pe care noi o suprapunem comportamentelor celor cu care intram in contact. Se potriveste sau nu. Simplu, nu-i asa?

Nu as vrea sa generalizez. De aceea ma opresc asupra unui aspect concret, relatiile de cuplu. Comparatiile cu fosti sau foste sunt nelipsite, mai ales la inceput. Raportarile la ce am invatat sau vazut in familie, sunt un “trebuie” necesar. Folosim grila neincetat. Si ne construim scenariile cu mult inainte de a le trai. Apoi le traim asa cum le-am construit fara sa mai fim atenti la ceea ce se intampla in realitate, fara sa mai simtim, fara sa ne intrebam daca este aceasta ceea ce ne dorim. Suntem programati, doar.

Cand incheiem o relatie facem liste imaginare cu ce nu vom mai tolera, facem planuri despre cand si cum va fi data viitoare. Uneori suntem atat de inversunati incat incheiem relatiile inainte de a le incepe.

Ce s-ar intampla daca ne-am gandi ca asa cum fiecare om este unic, la fel si relatiile sunt unice. Ce s-ar intampla daca am renunta la “trebuie” in viata personala, macar? Ce s-ar intampla daca am trai asa cum vrem? Cum simtim? Fara sa-i intrebam pe altii? Fara sa ne raportam la altii? Cei care au reusit sa inventeze luncruri revolutionare si au trait povesti care starnesc invidia mascata, nu sunt oare cei care si-au trait viata fara a se lasa influentati de multii, asa zisi, binevoitori? Ma insel?

 

Secretul, sau puterea gandului

Cu siguranta ati cititi sau daca nu, macar ati auzit despre cartea Secretul scrisa de Rhonda Byrne, sau poate ati vazut filmul. Sincera sa fiu am avut filmul timp de un an pe birou, oferit de cineva, dar nu m-a atras. Am vazut filmul dupa ce am citit cartea. Sceptica fiind, nu m-a convins nici cartea, nici filmul. Apoi am stat si am analizat iar cand am urmarit documentarul “what the bleep do we know” totul mi-a fost mult mai clar.
Se pare ca, cercetari in domeniu spun asta, creierul nu face distinctia intre real si imaginar. Asa se explica de ce un fapt trait creeaza aceeasi emotie ca atunci cand ni-l amintim sau ni-l imaginam. Se pare ca asa functioneaza secretul, sau puterea gandului. Daca vizualizam ceea ce ne dorim, exista sanse foarte mari sa se intample pentru ca creierul nostru nu stie ca nu este real ceea ce vizualizam de fapt, iar in consecinta va incepe sa se comporte ca  atare, ca si cand am avea deja ceea ce ne dorim, ceea ce am vizualizat. De aceea in carte spune ca dupa ce ne dorim si vizualizam, sa ne comportam ca si cand am avea deja lucrul respectiv.
De ce am scris despre acestea? Puterea gandului poate fi folosita in orice domeniu al existentei noastre, chiar si in relatia de cuplu. Decat sa ne concentram pe ceea ce nu merge, pe ceea ce este gresit si sa dam amploare si putere aspectelor negative ale relatie de cuplu, de ce nu am face invers, de ce nu ne-am concentra energia pe ceea ce este bine si pe ceea ce am putea sa facem impreuna, ca si cuplu, pentru a merge si mai bine.
De ce nu putem vizualiza lucrurile bune care urmeaza sa se intample in cuplu si apoi sa se comportam ca si cand se intampla deja, si sa vedem cum evolueaza relatia. 
Exista un experiment care a demonstrat ce putere au gandurile asupra picaturii de apa. Noi, oamenii, suntem 90% apa, credeti ca gandurile noastre nu ne influenteaza? Cu siguranta ati observat acest lucru, dar orgoliul este mai puternic, dorinta de a vedea ca ai avut dreptate chiar si atunci cand esti nefericit, acest dusman al omului care se numeste orgoliu, ne orbeste de multe ori si nu ne lasa sa vedem ca am avea mai multe avantaje daca nu am tine atat de mult sa aveam dreptate.  
Faceti un exercitiu de vointa si incepeti sa vizualizati ceea ce va doriti iar apoi incepeti sa va comportati ca si cand se intampla deja acele lucruri si observati daca felul in care ganditi are efect si asupra voastra, observati daca se schimba ceva in viata voastra, in interiorul vostru, in relatiile voastre cu cei din jur.