Anorexia un “must have”?

Ce este anorexia? Obsesia pentru a fi cât mai slab/ slabă cu putință.  Deși nu cred că mai sunt oameni care să nu fi auzit de anorexie. Și asta pentru că observ, cu tristețe, cum acest virus afectează din ce în ce mai multe fete. Din ce în ce mai tinere! Adolescente!
Anorexia a devenit un accesoriu pe care trebuie să-l ai. Orice ar fi. Cu prețul vieții chiar.
Și cum să nu fie așa când se face atât de multă reclamă acestui ” stil de viață”.
Pentru că, din păcate, pentru unele fete acesta este un stil de viață.  Ba se mai și mândresc cu dieta lor care constă într-o căpșuna. Hai două, dacă trec și pe la sală în ziua respectivă.  Și ne povestesc cu vădită tristețe ce sacrificiu fac ele.
Și chiar fac! Dar nu pentru a pierde kilogramele in plus, imaginare, ci pentru a se lupta cu boala. Anorexia este o boala! Foarte gravă pentru că duce la deces. Și pentru că indiferent cât de slabe ajungem să fim,  trebuie să mai slăbim puțin. 
Anorexia nu este un stil de viață, ci o boală!

Nu o să vă vorbesc din nou despre motivele de natură psihologică ce stau în spatele bolii, ci despre cum mass media ne vrea pe toate anorexice.
E adevărat că se vorbește și despre efectele devastatoare ale acestei boli, însă prea puțin în comparație cu propaganda pro anorexie. O propagandă indirectă, ce-i drept, dar zilnică. 

Nu cred că trece o zi fără să ni se prezinte ingredientele drumului către succes.  Silicoane, extensii, operații estetice lunare, haine puține și musai, dar musai un trup tras prin inel. E adevărat că nu toate fetele, adolescente, au sau își aleg un astfel de model în viață, dar dacă aruncăm o privire în licee, vom descoperi că 90% dintre ele și-au setat ca țel un astfel de model.

Mesajul pe care mass media îl transmite este că trebuie să fii slabă și tunată integral ca să fii băgată în seamă.  Repet, este un mesaj indirect dar foarte clar.
Știți câte fete își doresc să ajungă asistente tv? Acesta ar fi tichetul către o viață plină de admirație și huzur. Dar pentru asta trebuie să facem sacrificii: înfometare, multa sală și bineînțeles câteva operații. 

Cum să îți dorești să mai mănânci când ai 15 ani, te visezi model și vezi cum la un casting de modele li se spune fetelor slabe că sunt grase? Că arată ca niște vaci?
Te ridici, te uiți în oglindă și decizi că a venit timpul pentru sacrificii. E cazul să mai slăbești.  Si tu!
Cu cât mai slabă cu atât mai bine.

Nu zic, așa o fi pe catwalk însă poate n-ar strica dacă am cenzura puțin aceste cerințe.  Măcar la tv pentru că, din păcate,  fetele tinere de acolo se inspiră pentru viață. 
Nu spun nici c-ar trebui să promovăm grăsuțele doar pentru că fetele devin altfel anorexice. Și nici nu afirm că anorexia se instalează doar din cauză că o vedem zilnic la tv. Bineînțeles că nu, însă și media are un mare rol.
Și nu, nu sunt o grăsuța frustrată!  Sunt o femeie normală la trup și la cap, sătulă să vadă cum se vând rețete bolnave de succes pe toate posturile tv.

 

Iubirea TREBUIE să fie necondiționată

Este început de decembrie și cred ca ar fi potrivit să vă vorbesc despre iubirea necondiționată. Știu că este tare greu să iubești neconditionat, să nu ai așteptări, dezamăgiri, să te bucuri doar pentru ca iubești. Orice ar fi.
Teoretic vorbim despre iubire necondiționată în relații dar cred că aceasta e cel mai greu de oferit. Chiar dacă in cuvinte sună frumos.

Însă nu despre relațiile amoroase vreau să vă vorbesc ci despre un altfel de amor. Cel părintesc. Iubirea părinților față de propriul copil. Aceasta chiar TREBUIE să fie necondiționată.
Eu spun mereu ca pe lumea asta nimic nu trebuie făcut musai. Însă această iubire chiar trebuie, musai, să fie absolut necondiționată.

Copiii au nevoie de iubirea părinților pentru a crește frumos și pentru a deveni adulți sănătoși. Nu doar sănătatea fizică este importantă ci și cea emoțională. Pentru că cele două se influențează una pe alta.
Sunt părinți care consideră ca dacă copilul e hrănit, îmbrăcat și apărat de pericole, asta-i tot ce-i trebuie. Dar despre nevoile emoționale nu pomenește nimeni. Și nici despre traumele pe care un copil le trăiește din vina părinților.
Pe vremea când eram eu copil nu exista acces la informație și se părinții ne creșteau cum fuseseră crescuți și ei. Dar acum, cu atâtea cărți, situri, conferințe, ateliere etc, ce scuză au mamele care încă nu-si iubesc necondiționat copiii?

Un copil trebuie iubit pentru ceea ce este el, o ființă umană. Pentru că există și face parte din viața noastră.
Nu îl iubim pentru ca este frumos, deștept, cuminte, ascultător.
Cand nu mai e cuminte, nu-l mai iubim?
Când nu ia note bune, când spune ce nu ne convine, când face boacăne, când nu ascultă, când ni se împotrivește atunci nu îl mai iubim?
Unii părinți așa dau impresia. Și vedem asta din felul în care își pun la punct copilul, din felul în care-i vorbesc. Copilul lor se simte iubit atata vreme cât se poartă într-un anume fel. Altfel robinetul de iubire se închide. Se va deschide când copilul va merita.
Aveți idee cât doare să vi se spună că nu meritați ceva ce vă doriți? Sau ca nu meritați nimic? Sau și mai cumplit, că nu meritați să fiți iubiți decât dacă va purtați intr-un anume fel?
Voi sunteți adulți și știu că v-ar durea să vi se vorbească așa. Poate nici n-ati permite. Însă unui copil de ce îi vorbiți așa?
Credeți oare ca faptul că i-ati dat viață vă dă acest drept?

Sunt părinți care-si iubesc copilul atata vreme cât acesta le urmează visul. Vis pe care ei nu și l-au putut urma. Sunt puțini copiii care au aceeași pasiune și același vis, cei mai mulți urmează un vis care nu este al lor (deși ei asa cred). Dar o fac pentru ca așa se simt iubiți.
Alți părinți au așteptări imense comparativ cu potențialul copilului.

Dragi părinți, nu vă mai jigniți copiii, nu-i mai umiliți și nu le mai spuneți că nu sunt buni de nimic. Nu așa îi veți motiva (unii părinți chiar cred asta).
În felul acesta îi veți ajuta să eșueze in viață. Si-apoi adulți nerealizati fiind, tot voi veți afirma că erați convinși că nu se va alege nimic de ei. Pai, dragii mei, și din vina voastră s-a ajuns aici.
Un copil căruia îi repeți că nu merită nimic și că nu va face nimic în viață, fie va face tot posibilul sa-ti demonstreze că ai dreptate, fie că te înșeli. Dar in cel de-al doilea caz, copilul tău nu va fi niciodată un adult mulțumit și va vrea mereu mai mult și mai mult. Poate că va obține mai mult dar va fi mai puțin fericit. Își va alege parteneri nemulțumiți cărora va încerca din răsputeri să le câștige dragostea.

Nu le spuneți fetelor voastre că sunt urâte “ca să nu li se urce frumusețea la cap și să o ia razna” pentru că vor fi topite după primul băiat care le va spune că sunt frumoase. Și prima dragoste nu este întotdeauna si cea frumoasa, mai ales când nu ști sa faci alegeri.

Nu vă loviți copiii pentru că vor crește și vor lovi la rândul lor sau vor accepta să fie loviți.

Nu le vorbiți urât și nu-i jigniți pentru că vor accepta și de la alții același tratament când vor crește. Și ce-i mai rau, pentru că le veți fractura stima de sine și încrederea de care au atâta nevoie in viață.

Nu îi certati si nu ii pedepsiți când greșesc pentru că vor fi temători și nu vor mai încerca lucruri noi. Mai bine stați de vorbă și explicati-le unde au greșit. Nu îi învățați să le fie teamă de voi. Teama nu este iubire!

Nu îi umiliți in public pentru că și ei au sentimente ca și voi. Și pe ei ii doare. Ați încercat vreodată să vă puneți în locul lor? Credeți-ma ca dacă ati face-o v-ati purta altfel cu ei. Sau cel putin așa sper.

Nu îi comparați cu alți copii! V-ati gândit vreodată cum ar fi ca partenerul să vă spună că vecina de vis a vis e mai îngrijită și mai aranjată și ca ar trebui să o luați drept exemplu? Sau să vă spună soția ca x-ulescu câștigă mai bine si ca i-ar fi plăcut si ei un soț așa?
Ce ați simți?
Același lucru simte și un copilul caruia părinții îi dau drept exemplu alți copii mai “buni” decât el. Când faceți afirmații usturătoare încercați sa le simțiți pe propria piele mai întâi.

Când crește copilul și devine adult, și nu are viață pe care orice părinte și-o dorește pentru copilul său, părinții se lamentează spunând că odrasla lor nu are noroc. Nu, dragii mei, nu e vorba de noroc. E vorba despre felul în care l-ati iubit, condiționat, și l-ati învățat că nu merită nimic și nu e bun de nimic. Acum primește de la viață exact ce i-ati urat zi de zi. Nicio acțiune negativă asupra copilului vostru nu rămâne fără efecte. Negative, din nefericire.

Ar mai fi multe de spus, dar momentan mă opresc aici.
Dragi părinți, nu uitați niciodată că un copil nu are nevoie de haine de firmă și jucării scumpe. El are nevoie disperată ca voi să îl iubiți orice ar fi, necondiționat, toată viața. Să îl acceptați așa cum este, chiar dacă nu este mereu pe placul vostru să îl iertați când greșește, să îl ascultați când are ceva de spus și să înțelegeți că are sentimente exact ca orice altă ființă umană. Și nu uitați că această parte din voi nu este o extensie a voastră, ci o ființă separată, diferită de voi.
Iubiti-va necondiționat copiii și ei vor fi părinți mai buni la randul lor!

 

Despre coincidente si alte intamplari

Dex-ul spune despre coincidenta ca este potrivirea intamplatoare a doua lucruri,evenimente, fapte etc.
Tocmai de aceea nu cred in coincidente. Pentru ca eu cred ca nimic pe lumea aceasta nu este intamplator, toate se intampla dintr-un motiv si cu un scop. Nimic nu este asa cum pare, la voia intamplarii. Nimic nu se potriveste intamplator.

Cred ca ne aflam mereu in locul in care trebuie si cand trebuie, desi uneori poate parea ca am fi in locul nepotrivit si la momentul nepotrivit. Nu este asa.Doar pare. Chiar si atunci cand ajungem undeva din greseala, nu este nicio eroare, nu este un act ratat, este ce trebuie sa fie. Atunci, acolo.

Cred ca toti oamenii cu care interactionam sunt acolo fie pentru ca  in locuri unde ne vom intalni viitori buni prieteni, viitori parteneri de viata sau doar iubiri de-o vara. Dar si probleme si oportunitati menite sa ne dezvolte.Toate fac parte din calatoria noi avem un rol in viata lor, fie pentru ca ei au un rol in viata noastra. Uneori nu realizam acest lucru decat mai tarziu, sau poate niciodata. Insa nicio intalnire nu ramane fara urme. Uneori intalnim oameni care ne ajuta sa luam decizii pe care le taraganam de mult, alteori intalnim oameni care fac sa ne punem intrebari ce ne vor schimba cursul vietii. Oameni care ne vor invata sa iubim, sa uram,sa avem rabdare, sa intelegem, sa regretam, sa visam, sa suferim, sa radem sau sa plangem. Alteori intalnim oameni care ne vor ajuta sa iesim dintr-un blocaj si sa mergem mai departe. In orice caz nicio intalnire nu va fi intamplatoare.

Uneori ajungem acolo unde vroiam, alteori pasii si viata ne poartanoastra, si cele bune si cele mai putin bune.

Din nefericire uneori trebuie sa ne luam si la revedere. Atunci cand rolul nostru se incheie este timpul sa ne vedem de drum.Fie ca este vorba despre o prietenie, o relatie sau un job  unele legaturi nu sunt pentru totdeauna. Binenteles ca nu este intotdeauna usor si nici simplu, insa trebuie sa intelegem ca oricat de tare ne-am impotrivi cursului firesc, nu vom avea castig de cauza. Altcineva are nevoie de noi in alta parte.

Cand vorbim despre dragoste, nicio intalnire nu este intamplatoare.Si nici despartirile nu sunt. Nu toate relatiile dureaza, mai ales cele din care trebuie sa invatam ceva.
Insa sunt si despartiri ce nu sunt pentru totdeauna ci doar pentru o vreme. Ne reintalnim “intamplator” la momentul potrivit, cand suntem transformati si pregatiti pentru un nou capitol din viata, mai mult sau mai putin important.
Alteori sunt despartiri definitive ce lasa urme. Urme ce ne vor ajuta sa facem ordine in viata noastra si sa incepem alte relatii.

Intotdeauna vom primi un raspuns la intrebarile care ne framanta insa nu intotdeauna vom fi pregatiti sa il descifram si-atunci preferam sa credem ca ceea ce tocmai s-a intamplat, a fost o simpla coincidenta. Si-apoi viata nu este asa complicata cand alegi sa crezi ca totul e o intamplare.
Ca si faptul ca tocmai acum ai citit despre concidente.

Sursa foto

 

De ce accepta o femeie sa fie batuta?

Un studiu arata ca in ultimii 5 ani, cel putin 300 de femei au murit ca urmare a violentei domestice. O fi mult, o fi putin?
Eu cred ca este prea mult.Si o singura victima e mult cand te gandesti ca barbatul pe care il iubea i-a luat viata. De unde acest drept de a lovi o alta fiinta?
S-au tot facut campanii de informare pentru femei, s-au construit adaposturi, sunt psihologi si avocati care le intind o mana de ajutor femeilor abuzate de catre parteneri. Si cu toate acestea, inca multe femei prefera sa ramana in infernul pe care il traiesc. Unele dintre ele nu vor apuca anul viitor. Sigur ca este revoltator! Sigur ca te intrebi “de ce aleg sa ramana?” dincolo de toate scuzele.

Sigur ca bine ar fi sa nu intrati in relatii cu un partener cu potential agresiv dar daca va treziti intr-o astfel de relatie, prima palma ar trebui sa fie si ultima. Chiar daca il iubiti peste masura, chiar daca isi cere scuze, chiar daca spune ca l-ati provocat, chiar daca si mama voastra o mai incasa, chiar daca orice. Nimic, absolut nimic nu justifica violenta.  Cu atat mai putin cand vine din partea cuiva care sustine ca va iubeste.
Si totusi, ce determina o femeie sa nu plece? De ce ramane?

Femeia care ramane in relatie cu un partener agresiv apartine unei tipologii anume. Provine dintr-o familie unde educatia s-a facut cu nuiaua de catre parinti restrictivi sau autoritari. Asa ca nimic nou sub soare.Acasa bataie, aici bataie.Ceva normal, asa e viata. Asa ca accepta.
De aceea, dragi parinti, nu va loviti copiii! Vor creste si vor lovi la randul lor sau vor accepta bataia ca facand parte din viata.
Sau dimpotriva, femeia victima provine dintr-o familie hiperprotectoare. Si un barbat agresiv se dovedeste a fi foarte protector la inceput si dispus sa-i satisfaca toate nevoile si dorintele. Pe parcurs apare si violenta. Binenteles ca momentele agresive alterneaza cu cele de mare dragoste.

Femeia care accepta violenta nu mai are incredere in ea.Nu mai crede ca ar putea sa plece, sa-l paraseasca pe agresor. I s-a repetat atat de des si atat de mult ca nu poate, ca nu e capabila, ca e proasta incat a ajuns sa creada si ea. Si cum ar putea sa fie altfel, cand el se ocupa de tot, pentru ca ea sa nu-si bata capul.
Si incet, incet o distanteaza de familie si prieteni, poate chiar si de job. Iar toata aceasta grija va duce la izolarea femeii si la construirea unei nesigurante ce o va tine prizoniera in acea relatie.

Femeii agresate ii este frica sa-l pasareasca pe agresor. Atat de frica inca se simte paralizata numai la  gandul ca ar putea sa plece.Ii este teama pentru viata ei si a copiilor, daca acestia exista. Si aceasta pentru ca i s-a repetat suficient de des ca va muri daca incearca sa plece.
Probabil pentru cineva din afara aceste amenintari nu par demne de luat in seama,insa pentru o femeie cu o stima de sine scazuta, fara incredere in ea, fara un venit lunar,fara un loc unde sa mearga sunt foarte reale. O femeie terorizata stie ca nimeni nu o poate pazi 24 din 24 de furia barbatului care o va cauta, daca il paraseste. Si asta pentru ca legea e mult prea permisiva cu batausii.

Nu mi se pare normal ca o femeie abuzata sa fie nevoita sa-si paraseasca casa pentru a scapa de agresor. Asta inseamna sa treaca printr-o alta trauma. Sa-si paraseasca locuinta si sa mearga intr-un adapost social, unde nu va putea ramane prea mult timp. De ce nu este alungat agresorul?

De multe ori societatea spune ca aceste femei sunt proaste pentru ca accepta sa fie maltratate si ca isi merita soarta. Alteori,daca femeia se plange, familia de origine o sfatuieste sa stea sa indure ca asta e casnicia, altul mai bun nu o sa gaseasca. Sau si mai rau, este sfatuita sa nu il mai provoace.
Si uite asa, femeie prefera sa taca si sa indure pentru ca ii este rusine sa mai spuna ceva. Si indura pana este prea tarziu.

In mod absolut eronat inca se mai crede ca:
– violenta se asociaza cu saracia, lipsa de educatie, consumul de alcool sau droguri, boala psihica.
– unele femei merita sa fie batute pentru ca isi provoaca partenerii
– femeia trebuie “pusa la punct” din cand in cand
– femeia este proprietatea barbatului, mai ales dupa casatorie

Sursa foto

 

Romanul e tare fudul

Nu scriu intamplator acest post. Tocmai pentru ca se apropie ziua noastra, a romanilor, vreau sa cred si sa sper intr-o Romanie mai buna. Si cred ca acest fapt nu va fi posibil daca oamenii nu se vor schimba. Daca nu isi vor schimba mentalitatea si atitudinea fata de tara si valori.
Romanii sunt tare mandri.Acest lucru nu ar fi unul rau, numai ca sunt mandri in chestiunile care tin de aparente, de imagine.
Romanii nu imbraca orice, nu mananca orice si nu muncesc orice. Poate doar in strainatate unde nu-i cunoaste nimeni.

Este adevarat ca salariile sunt de mizerie, uneori, dar nici nu o sa pot intelege un tanar care nu are nici un fel de pregatire si experienta dar refuza sa munceasca orice pentru 800 sau 1000 lei. Prefera sa stea acasa. Poate apare ceva mai bun, mai tarziu. Si pentru unii, asa se scurg anii. Binenteles ca un job stabil, la stat daca se poate, unde sa nu faca nimic pe ceva banuti, nu ar fi de refuzat. Sau macar intr-un loc unde se pot rotunji veniturile, daca tot e mic salariul.

O alta fudulie a romanilor este sa lase bacsis la supermarket. In alte tari nu exista aceasta sfiala in a lua si ultimul cent. Numai romanul, care se plange ca-i sarac, nu se mai uita la un pol, doi. El face banul, nu banul il face pe el.

In Romania nu te poti deplasa cu orice masina. Musai trebuie un bolid cu  ceva cai putere. Sa fie o marca de renume. Faptul ca nu-ti mai raman bani pentru impozite, benzina si inspectiile anuale sunt aspecte mai putin importante. Imaginea este ceea ce conteaza. Mai comic este ca unii si-au vandut pamanturile sa-si cumpere limuzine de lux pe care nu le pot intretine, evident.
La fel se intampla si cu casele.

Casa romanului trebuie sa fie cat mai mare si musai cu gradina in fata. Acolo va sta vara, dar si iarna, la gratare cu prietenii. Sa se vada prosperitatea, altfel ce rost mai are toata truda, daca nu te invidiaza nimeni?

Hainele sunt concepute pentru a te lauda cu ele, nu pentru a-ti acoperi trupul.Daca nu e de firma, degeaba este de calitate. Sau macar sa fie o copie, dar sa fie o copie de firma. Altfel e degeaba.

Clubul e frate cu romanul. Dar nu oricum. Nu poti merge in club daca nu urmeaza sa postezi dovezile pe retelele de socializare. Pai are vreun rost sa te mai distrezi cu bautura multa si cheltuiala pana la ziua daca nu afla si ceilalti?

Am uitat de tehnica. Tocmai de asta? In Romania si copiii au smartphone, de tableta si laptop nu mai vorbesc. Ba chiar parintii sunt mandrii ca odrasla domina tehnica mai ceva ca un om mare. Ma intreb cum poate un parinte sa se laude cu performantele copilului  de 2 ani, in materie de jocuri pe calculator? Sigur e ceva ce-mi scapa mie.

Nu generalizez, nu toti romanii sunt asa, dar sunt din ce in ce mai multi. Poate si din cauza ca genul acesta de oameni iese mereu in fata si se remarca.
E drept ca nivelul de trai este scazut dar cred ca daca am cheltui cu mai multa intelepciune, am trai mai mult si mai bine. Insa probabil ca multi se gandesc ca decat cioara o viata, mai bine vultur o zi!